Efectele tichetelor de vacanță: Hotelierii măresc tarifele adăugând obligatoriu în pachete servicii opționale în alți ani

Efectele tichetelor de vacanță: Hotelierii măresc tarifele adăugând obligatoriu în pachete servicii opționale în alți ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iun 2019

După introducerea tichetelor de vacanță, hotelierii care în mod normal ar fi vândut pachete de o valoare mai mică decât cea a tichetului (1.450 de lei) au mărit tarifele prin adăugarea obligatorie a unor servicii care, în alți ani, erau opționale, arată o analiză a agenției de turism Christian Tour.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

“De exemplu, hotelierii au introdus obligativitatea la un anumit tip de masă, obligativitatea unui număr minim de nopți, astfel încât nu pot spune că au mărit tarifele, ci au folosit această măsură pentru a-și vinde serviciile conexe cazării, venind în întâmpinarea turiștilor cu pachete speciale”, spune Loredana Stanciu, managerul Departamentului Turism Intern din cadrul Christian Tour.

Pe de altă parte, hotelierii cu servicii de 4 și 5 stele au înțeles și ei potențialul de a-și crește gradul general de ocupare și au scos la vânzare pachete pentru tichetele de vacanță în extrasezon, respectiv lunile iunie și septembrie.

“Tichetele de vacanță au adus în unitățile de cazare din toată țara și turiști care nu au plecat niciodată într-o vacanță. Brusc, ne-am trezit cu un număr uriaș de solicitări, iar în unele perioade și în unele zone nu există infrastructură hotelieră care să acopere necesarul. Ar trebui să avem o strategie pentru întregul an, astfel încât persoanele care nu sunt legate de vacanța copiilor în mod special să fie atrase și în extrasezon. De exemplu, în stațiunile balneo, sunt foarte multe hoteluri închise în perioadele de extrasezon, iar media gradului de ocupare în aceste perioade la hotelurile deschise este de aproximativ 30%”, arată Stanciu.

Atenționare MAE pentru turiștii care merg în Grecia: Risc ridicat de incendii de pădure în mai multe zone CITEȘTE ȘI Atenționare MAE pentru turiștii care merg în Grecia: Risc ridicat de incendii de pădure în mai multe zone

Potrivit analizei Christian Tour, românii care merg în vacanța de vară în stațiunile de pe litoralul românesc preferă să-și petreacă sejurul în hoteluri de top, de 4 și 5 stele, care funcționează în regim all inclusive, acestea fiind și primele rezervate. În vârf de sezon, în medie, un turist plătește pentru o vacanță la un hotel all inclusive de pe litoral cu aproximativ 70% mai mult decât la o unitate de cazare similară din punct de vedere al confortului, dar care nu are acest regim de masă.

“Deși prețurile sunt mult mai ridicate, hotelurile all inclusive sunt cele mai căutate și primele vândute. În iulie și august, cele mai aglomerate luni pe litoralul autohton, nu se mai găsesc locuri în unitățile din această categorie. Mai mult, în weekend-uri și în perioadele în care sunt evenimente pe litoral precum festivaluri și concerte, sunt epuizate locurile de cazare pe toate categoriile de clasificare, de la 2 la 5 stele. În vârf de sezon, adică în perioada 20 iulie-20 august, cu siguranță unitățile de cazare de pe litoral vor fi insuficiente pentru a acoperi cererea din piață”, spune Loredana Stanciu.

Patriarhul Daniel: Biserica va folosi cu înțelepciune rețelele de socializare pentru comunicarea cu omul de astăzi. „Trăiți ca oameni liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății” CITEȘTE ȘI Patriarhul Daniel: Biserica va folosi cu înțelepciune rețelele de socializare pentru comunicarea cu omul de astăzi. „Trăiți ca oameni liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății”

Pe litoralul românesc, stațiunile cele mai solicitate sunt, și în acest sezon, Mamaia și Eforie Nord, urmate de Venus, Jupiter, Neptun/Saturn și Costinești. Valoarea medie a unui pachet turistic în vârf de sezon este de 2.240 de lei/cameră, iar pentru hotelurile all inclusive cu aproximativ 70% mai mare, respectiv 3.800 de lei/cameră. Prețul mediu crește în această perioadă, chiar și la hotelurile care nu au sistem de masa all inclusive.

În acest sezon estival, Christian Tour afirmă că a înregistrat o dublare a numărului de turiști care și-au achiziționat sejururi pe litoralul românesc comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Compania, cu capital 100% românesc, este deținută de Cristian Pandel și este prezentă atât în țară, prin cele peste 40 de sedii proprii, cât și în străinătate, în Republica Moldova, Serbia (unde operează săptămânal patru zboruri charter în acest sezon), Polonia, Grecia, Turcia, Spania și SUA. În 2018, compania a avut vânzări de 85 de milioane de euro, iar la începutul acestui an, Christian Tour a majorat polița de asigurare la 5 milioane de euro, nivelul maxim în acest domeniu

viewscnt
Afla mai multe despre
tichete de vanacnta
scumpiri
litoral
mamaia
eforie
neptun
christian tour
loredana stanciu