EXCLUSIV Cel mai mare contract din turism, cu OMV, câștigat de agenția As Travel

EXCLUSIV Cel mai mare contract din turism, cu OMV, câștigat de agenția As Travel
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 10 sep 2015

As Travel a câștigat la o licitație în luna august cel mai mare contract al unei agenții de turism din România, estimat la aproape 10 milioane de euro, urmând să asigure serviciile de turism corporate pentru OMV Petrom, proiect de care s-a ocupat în ultimii trei ani Perfect Tour, potrivit mai multor surse din piață.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Perfect Tour câștigase contractul în septembrie 2012, după ce OMV Petrom lucrase cu Happy Tour încă din 2003. Atunci când a fost câștigat de Perfect Tour contractul, cel mai mare din turism, din câte se știe, era estimat la 10 milioane de euro, dar potrivit unor surse din piață, suma s-a redus din acest an.

La licitație, care s-a desfășurat pe plan național pe o perioadă de două luni și s-a încheiat în august, au participat peste zece agenții, printre ele figurând și unele dintre cele mai mari firme din domeniu. Surprinzător, câștigătoarea AS Travel nu se află în top 10 ca volum al afacerilor derulate.

Conform contractului, As Travel urmează să se ocupe de tot ce înseamnă deplasări în țară și străinătate ale angajaților OMV Petrom, de cazările acestora la hoteluri în interes de serviciu, dar și de organizarea de evenimente, precum team-building-urile, conferințe, congrese și seminarii, au menționat sursele.

As Travel este o agenție înființată în anul 2000 și este deținută de Sorana Moldoveanu. Firma a avut anul trecut afaceri de 6,3 milioane de lei și un profit net de 570.000 de lei. AS Travel este reprezentantul exclusiv în România al turoperatorului BCD Travel, care oferă servicii de turism în 97 de țări. Oferta agenției include soluții de călătorii pentru turiști și oameni de afaceri, precum organizarea de evenimente, servicii de consultanță și catering, acces la infrastructura technologică și informații privind destinațiile turistice.

Contactată de Profit.ro, Sorana Moldoveanu a refuzat să comenteze informația. Nici reprezentanții OMV Petrom, contactați de Profit.ro, nu au comentat până la ora transmiterii știrii.

Perfect Tour, deținută de Corina Păcuraru, este cea mai mare agenție de turism din România după cifra de afaceri în 2014.

OMV Petrom, parte a grupului austriac OMV, este a doua mare companie din România, după Dacia, cu afaceri de 16,5 miliarde de lei anul trecut. Compania avea la finele lunii iunie 16.450 de angajați, în scădere cu 15% față de iunie anul trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
contract
turism
licitație