Fostul șef al biroului turistic al României din Viena, decorat de statul austriac și dat afară de ministrul Turismului, și-a lansat propria firmă pentru a aduce turiști străini: Când spui "mă duc în România", li se zbârlește părul interlocutorilor

Fostul șef al biroului turistic al României din Viena, decorat de statul austriac și dat afară de ministrul Turismului, și-a lansat propria firmă pentru a aduce turiști străini: Când spui "mă duc în România", li se zbârlește părul interlocutorilor
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 27 sep 2018

Simion Giurcă, fostul șef al biroului de promovare turistică al României de la Viena, decorat de statul austriac și desemnat cetățean de onoare al Vienei de către primarul orașului, dar dat afară de la post de fostul ministru al Turismului Mircea Dobre, în contextul închiderii birourilor de turism ale României din străinătate, a intrat pe cont propriu în afaceri și și-a deschis propria firmă de turism, cu care vrea să aducă turiști străini în România. El crede că, deși România are destinații atrăgătoare, suferă pe piața turistică mondială din cauza renumelui prost creat atât de corupția din țară, cât și de infractorii care operează în afara granițelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu mai bine de zece ani în urmă, Simion Giurcă a primit Ordinul național "Goldene Verdienstzeichen der Republik Österreich", fiind la acea vreme primul șef de birou de promovare turistică al unei țări decorat de către statul austriac. În 2014, Giurcă a primit titlul de cetățean de onoare al capitalei Austriei, distincție acordată de Michael Haupl, primarul orașului Viena. Trei ani mai târziu, același Simion Giurcă a fost dat afară de la post de vremelnicul și deja uitatul șef al turismului din acel an, Mircea Dobre, care a desființat birourile externe de turism fără să pună nimic în loc. Tot atunci a părăsit postul și Simion Alb, cel care conducea biroul de la New York, considerat alături de Giurcă, printre cei mai valoroși specialiști români în promovarea externă a turismului.

Dacă Alb a venit în țară și s-a angajat ca director al departamentului de incoming al agenției Paralela 45, Giurcă a ales să rămână la Viena după ce, anterior, a încercat să rămână angajat în Ministerul Turismului, care, după întoarcerea din Austria, îi asigura un venit lunar de 2.000 de lei. "Cu banii ăștia nu aș fi putut trăi în Capitală pentru că, nefiind bucureștean, ar fi trebuit să plătesc doar pe chirie mai mult de 60-70% din salariu", spune Giurcă pentru Profit.ro

A decis, în schimb, să rămână în Viena și să facă pe cont propriu ce știe mai bine, adică să trimită turiști străini în România.

După aproape 24 de ani în care a ocupat funcția de șef de birou la Viena, Giurcă cunoște bine piața austriacă și știe că, pentru a putea aduce turiști în România, trebuie să rămână în contact cu turoperatorii austrieci și cu potențialii clienți. "Cât a fost o reprezentanță turistică la Viena, era cineva acolo care să le furnizeze informații firmelor românești de incoming. Eu, acum, n-am de unde să primesc aceste informații și trebuie să mi le iau singur", arată Simion Giurcă.

Simion Giurcă, unul dintre reprezentanții externi cărora ministrul Dobre le-a desființat posturile, s-a clasat pe locul 1 între directorii celor 38 de birouri naționale de turism care activează pe piața austriacă CITEȘTE ȘI Simion Giurcă, unul dintre reprezentanții externi cărora ministrul Dobre le-a desființat posturile, s-a clasat pe locul 1 între directorii celor 38 de birouri naționale de turism care activează pe piața austriacă

A înființat la începutul anului, la Timișoara, firma Holdas Experiences, specializată în aducerea de turiști străini în România. Primele două grupuri de austrieci, care cumulau 144 de persoane, le-a adus în luna mai. Unii dintre ei au mers pe circuite în țară, iar alții la Buziaș. "Fiind o firmă la început, nu mi-aș fi permis să fac tot timpul drumuri la Viena și pentru mine a fost mai avantajos să rămân acolo. Mă interesează în primul rând spațiul german, dar operez și pe alte piețe. De exemplu, anul viitor, în mai, o să am un grup de 80 de turiști din Franța", spune acesta.

Giurcă nu vrea să se adreseze firmelor străine de turism care au deja parteneri în România, din respect față de companiile românești de incoming cu care a colaborat mulți ani, pe când lucra la minister. Vrea, în schimb, să aducă turoperatori care nu au vândut până acum România și și-a propus să vină cu produse noi.

Turismul românesc, crede Giurcă, nu e ușor, iar problema cea mai mare este de organizare. E o contradicție între ceea ce oferim ca țară, pentru că avem multe de oferit, și prestigiul nostru ca destinație, care nu este deloc bun. "România e acceptată și recunoscută ca o țară frumoasă, cu multe atracții deosebite, dar renumele țării e prost în momentul de față, iar atunci când spui "mă duc în România", li se zbârlește părul interlocutorilor. Străinii văd știri despre corupția în România, despre infractori români etc. Cei mai mulți străini, când ajung aici, își schimbă în bine impresia despre țara noastră, iar cei care rămân cu o imagine proastă o fac în urma unor întâlniri cu unii dintre taximetriști sau cu anumiți barmani sau ospătari sau chiar la un hotel care organizează o nuntă în acea zi. Dacă ajung lunea, mai ales într-o perioadă de sărbătoare, când la noi muzeele sunt închise, pleacă, de asemenea, cu o impresie proastă despre România", afirmă Simion Giurcă.

viewscnt
Afla mai multe despre
simion giurca
viena
firma incoming