FOTO Murad deschide un hotel de cinci stele pe litoral, cu apartamente de 300 euro pe noapte, cu care vrea să concureze hotelurile de lux din Dubai

Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 23 mai 2017

Cel mai mare investitor de pe litoral, Mohammad Murad, va deschide la jumătatea lunii iunie, la Năvodari, primul său hotel de cinci stele, unde închirierea unui apartament va costa 300 de euro pe noapte. Cererea pentru acest segment este în creștere, iar Murad încearcă, prin această investiție, să-i țină pe litoralul autohton pe românii care caută resorturi de lux în Dubai sau alte destinații externe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Hotelul, despre care Murad afirmă că va avea cinci stele plus, are 146 de apartamente cu suprafețe de peste 70 de metri pătrați. Din pat, spune omul de afaceri, poți "cădea" direct în jacuzzi, iar fiecare etaj va avea bufet suedez propriu.

"Pentru construcția acestui hotel, care va fi cel mai luxos de pe litoralul românesc, ne-am folosit toată experiența noastră în industria hotelieră din ultimii 15 ani. Hotelul va concura cu resorturile de lux din Dubai sau alte destinații preferate de turiștii români", crede Murad.

FOTO Murad deschide un hotel de cinci stele pe litoral, cu apartamente de 300 euro pe noapte, cu care vrea să concureze hotelurile de lux din Dubai

Deschiderea oficială va fi pe 22 iunie, iar deschiderea către public este estimată între 15 și 18 iunie. Investiția în noul hotel se ridică la 7 milioane de euro.

Un apartament în noul hotel va putea fi închiriat cu 300 de euro pe noapte, iar Murad crede că în România sunt destui oameni capabili să plătească o asemenea sumă pentru servicii de lux. El a observat din anii trecuți că există o cerere neacoperită pentru segmentul premium.

Hotelurile de patru stele pe care le are deja la Năvodari și care cumulează în jur de 2.500 de locuri de cazare au fost deschise anul trecut, între 19 mai și 19 septembrie, iar pe parcursul celor patru luni de sezon au avut un grad de ocupare de 94%. Iar asta s-a întâmplat în condițiile unor tarife medii de 200 de euro pentru un apartament.

EXCLUSIV FOTO&VIDEO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, redeschis după 7 ani. A fost preluat de Mohammad Murad, care vrea să-l afilieze la lanțul hotelier al lui Donald Trump CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO&VIDEO Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, redeschis după 7 ani. A fost preluat de Mohammad Murad, care vrea să-l afilieze la lanțul hotelier al lui Donald Trump

"Succesul m-a obligat să remodernizez aceste apartamente, care erau făcute pentru 100 de euro, nu pentru 200. Era full non stop. Oamenii caută altceva. Nu pot spune că sunt de supercalitate, dar sunt mai bune decât celelalte de pe piață", afirmă omul de afaceri. 

Pentru a ridica hotelul de cinci stele, Phoenicia Royal, Murad a fost în 13 țări ca să cumpere materialele necesare construcției. Tot cu acest scop s-a cazat la hoteluri de lux din lume care costau 1.000 de euro pe noapte, doar ca să "fure" de acolo modul în care fac alții acest business.

"Noi doar prin servicii de calitate putem câștiga teren pe litoral. Îi mulțumesc acestei guvernări pentru voucherele de vacanță și pentru impozitul forfetar, care sunt foarte bine venite", adaugă omul de afaceri.

Pe litoral, mai spune Murad, se câștiga bani mai mulți decât în București sau la munte; banii pe care îi face un hotel pe litoral în trei luni nu îi obține un hotel deschis un an la munte.

FOTO Murad deschide un hotel de cinci stele pe litoral, cu apartamente de 300 euro pe noapte, cu care vrea să concureze hotelurile de lux din Dubai

viewscnt
Afla mai multe despre
murad
hotel
lux
navodari