FOTO România a plătit un sfert de milion de euro pentru o prezență sărăcăcioasă și neatractivă la târgul de turism de la Londra promovând doar niște mese și scaune în peste 200 metri pătrați

Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 5 nov 2018

România se remarcă în acest an la Londra, la cel mai mare târg din lume dedicat specialiștilor în turism, printr-un stand sărăcăcios care, printre cele ale țărilor vecine, pare o parcare sau un teren în paragină într-un cartier de vile. Standul României a costat aproape un sfert de milion de euro și are, teoretic, câteva zeci de expozanți, dar lipsa de viziune și strategie a Ministerului Turismului îl face aproape anonim în comparație cu construcțiile pline de imaginație ale țărilor din jur.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La prima vedere, suprafața amenajată de România la World Trade Market, care se desfășoară în perioada 5-7 noiembrie la Londra, pare o construcție ieftină și făcută în grabă, dar nu a fost deloc așa, pentru că standul României a costat mai mult de 200.000 de lire sterline, adică aproape un sfert de milion de euro, în acești bani fiind incluse costul de închiriere a spațiului expozițional de la organizatori și construcția standului. La aceste cheltuieli se mai adaugă peste 10.000 de euro, costul deplasării și cazării reprezentanților ministerului, după cum susțin surse din instituție. Standului îi lipsește designul, nu are un concept și, practic, nu transmite nimic, părând a fi construit doar pentru a marca prezența la târg.

Un blogger indian de succes, invitat să promoveze Bucureștiul, dar nu a reușit să obțină o viză pentru a veni în România. \ CITEȘTE ȘI Un blogger indian de succes, invitat să promoveze Bucureștiul, dar nu a reușit să obțină o viză pentru a veni în România. "Trebuie lămurit dacă România vrea sau nu să primească turiști din India"

România promovează, practic, niște mese și scaune pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați și este semnalizat doar printr-un banner pe care scrie "100 România", pentru a marca centenarul, mesaj pe care vizitatorii străini nu-l înțeleg doar din această expresie. Undeva, într-un capăt al standului, există un mic cub în care reprezentanții ministerului Turismului și-au depozitat hainele. Pe laturile acestuia, undeva foarte jos, sunt aplasate câteva fotografii cu România și două ecrane, dar ele nu pot fi văzute de la o distanță mai mare de 10-15 metri.

FOTO România a plătit un sfert de milion de euro pentru o prezență sărăcăcioasă și neatractivă la târgul de turism de la Londra promovând doar niște mese și scaune în peste 200 metri pătrați


Printre celelalte standuri, care sufocă, de-a dreptul, prin informația pe care o transmit, prin imaginație și exuberanță, România surprinde prin platitudine și open space-ul vizual. Imaginea este completată prin prezența discretă a unui artist popular care pictează cu migală.

Pentru acest stand, ministerul Turismului nu a făcut procedură de achiziție publică și a atribuit proiectul direct organizatorului târgului. "Această prezență reflectă haosul legislativ în turism provocat de modificările pe care ministrul Turismului, Bogdan Trif, le-a făcut în goana după notorietate, cum ar fi garantarea pachetelor turistice, care nu poate fi aplicată în acest moment. Din acest motiv, prezența la standul României la acest târg este lipsită de interes pentru multe agenții de turism, care nu știu ce viitor li se pregătește", a declarat pentru Profit.ro unul dintre expozanți.

FOTO România a plătit un sfert de milion de euro pentru o prezență sărăcăcioasă și neatractivă la târgul de turism de la Londra promovând doar niște mese și scaune în peste 200 metri pătrați


În ultimele zile, patronatele din Turism au cerut demisia ministrului Turismului, Bogdan Trif, pe care îl acuză de faptul că nu ar fi realizat nimic în mandatul său. Ministrul Turismului, Bogdan Trif, nu a rezolvat nicio problemă importantă în mandatul său, nu ține cont de părerile mediului de afaceri și, în consecință, ar trebui înlocuit la remanierea Guvernului, în caz contrar ar trebui desființat Ministerul Turismului, deoarece banii cheltuiți cu salariile nu duc la niciun rezultat, acuză Mohammad Murad, cel mai mare hotelier din România și președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Murad mai susține că Trif nu ar cunoaște domeniul turismului și ar fi mai potrivit, poate, la Ministerul Mediului, sector în care a lucrat anterior.

FOTO România a plătit un sfert de milion de euro pentru o prezență sărăcăcioasă și neatractivă la târgul de turism de la Londra promovând doar niște mese și scaune în peste 200 metri pătrați

viewscnt
Afla mai multe despre
targ de turism
londra