Marius Pandel, Christian Tour: României îi lipsește marketingul. Nu știm să vindem nimic

Marius Pandel, Christian Tour: României îi lipsește marketingul. Nu știm să vindem nimic
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2017

Oferta turistică a României este extrem de variată, având mai mult de oferit decât alte țări, însă are nevoie de un marketing mai bun și de o promovare mai eficientă, a declarat pentru News.ro Marius Pandel, directorul executiv al Christian Tour.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Nu știm să vindem nimic, partea de marketing lipsește. România are mult mai mult de oferit decât Statele Unite, de exemplu. Doar că ei știu să se vândă, noi nu. Turistul nu vine în vacanță în România de la 6.000 km pentru ca la destinație să-i spui că Dracula nu există. Alte state știu să se folosească de legende și mituri pentru a se promova din punct de vedere turistic”, a spus Marius Pandel.

Reprezentantul agenției de turism a subliniat că România este o destinație complexă, care oferă vizitatorilor săi munte, mare, Deltă și zone balneare, este o țară cu multe atuuri, însă pentru a deveni relevantă în ochii străinilor și pentru a atrage mai mulți turiști e nevoie de dezvoltarea de produse turistice și de o mai bună promovare, care să depășească granițele Europei.

Marius Pandel a vorbit și despre preferințele turiștilor români în ceea ce privește destinațiile de vacanță, România fiind tot mai căutată în ultimii ani.

”De regulă, turiștii care merg în vacanța de vară în afara țării aleg și un sejur în România, mai ales că pot profita de minivacanțele de peste an, de Paște, 1 Mai sau de 1 Decembrie”, mai spune oficialul touroperatorului.

Proprietarul Zara vrea să vândă sau să închirieze o parte din magazine CITEȘTE ȘI Proprietarul Zara vrea să vândă sau să închirieze o parte din magazine

În ceea ce privește destinațiile externe, Grecia rămâne de mai mulți ani pe primul lor în preferințele turiștilor români, pentru oferta foarte diversă și pentru accesibilitate. Turcia este la fel de solicitată, pentru serviciile all-inclusive și pentru reducerile oferite.

Pentru anul viitor, Christian Tour se focusează pe segmentul din online și vrea să consolideze proiectele începute.

”Extinderea pe alte piețe se va face în online, în vestul Europei și în Asia, în special. Nu cred că ne vom mai extinde în zona touroperatorilor clasici. Cea mai mare provocare pentru anul viitor va fi noua agenție online pe care o vom lansa. Sperăm ca în 2018 să lansăm o agenție virtuală, cu toate produsele integrate din tot ceea ce știm noi să facem, care să poate activa în cât mai multe țări”, adaugă Pandel.

Acesta estimează pentru acest an o cifră de afaceri asemănătoare celei de anul trecut, care s-a ridicat la peste 70 de milioane de euro.

”Anul acesta, toate eforturile noastre s-au îndreptat spre consolidarea sediilor din afara țării, din Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova. Unele dintre acestea au avut creșteri de până la 70% în vânzări. Afacerile realizate în afara României se ridică în total la 13 milioane euro”, a declarat Marius Pandel.

El spune că aceste piețe au realizat vânzări de circa cinci milioane euro, la care se adaugă șase milioane euro vânzările birourilor din Spania și Turcia. Alte două milioane de euro au fost încasările hotelurilor pe care grupul le administrează în Grecia.

De asemenea, Christian Tour lansează luna aceasta un nou produs, ”Holiday Box” (”vacanța la cutie”), ce se adresează tuturor turiștilor care vor să cumpere o vacanță în țară, în valoare de 95 euro și respectiv 145 euro.

Aceasta are atașată un cod de bare în funcție de care turistul își va alege o ofertă turistică.

Cutia nu este nominală și poate fi făcută cadou, iar turistul are timp 12 luni pentru a folosi voucherul.

Christian Tour a finalizat primele nouă luni din acest an cu vânzări de 57,7 milioane de euro, în creștere cu 7% față de perioada similară a anului trecut.

Christian Tour, companie condusă de frații Cristian și Marius Pandel, deține 39 de agenții proprii în România și este prezent peste hotare în Ungaria, Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania și Statele Unite ale Americii (divizia online).

viewscnt
Afla mai multe despre
marius pandel
christian tour