Ministrul Turismului: Îi îndemnăm pe români să se gândească la concedii, să facă rezervări, garantăm că România este o țară sigură, atât românilor, cât și străinilor

Ministrul Turismului: Îi îndemnăm pe români să se gândească la concedii, să facă rezervări, garantăm că România este o țară sigură, atât românilor, cât și străinilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2022

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, îi îndeamnă pe români să facă rezervări pentru vacanțe în țară, "garantând" că România este "o țară sigură". În ceea ce privește tarifele serviciilor din turism în acest an, Cadariu afirmă că "se vorbește de o creștere, procentual, undeva între 15 și 20%, dar faptic vom vedea după perioada respectivă de vacanță care vor fi exact acele prețuri, pentru că ele pot fi și mai mici, dar și mai mari".

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Avem argumente pentru a spune acest lucru, că putem în anul 2022 să relansăm activitatea turistică. Este adevărat, conflictul din Ucraina a indus, pentru moment sper eu și sunt convins de acest lucru, o temperare a rezervărilor. Înțeleg de la reprezentanții patronatelor din turism că față de așteptări în momentul de față gradul de rezervare este undeva la 50-55%, cu o anumită stagnare imediat în primele zile după izbucnirea conflictului. Înțeleg, de asemenea, că ușor-ușor se reia procesul de rezervări, dar (...) România este o țară sigură”, a afirmat ministrul Antreprenoriatului și Turismului la TVR.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

El a menționat că România este "o țară sigură inclusiv în zonele apropiate de Ucraina” și se arată încrezător că anul 2022 poate fi "anul cel mai bun” în activitatea turistică, inclusiv raportat la anul 2019, care a fost considerat cel mai bun an din ultima perioadă.

În ceea ce privește creșterile de tarife din domeniu, Caadriu a afirmat că "este greu să facem acuma o estimare”, însă a amintit că decizia Guvernului de a garanta prețuri maximale la energie asigură o predictibilitate și stabilitate pentru agenții din domeniu.

"Într-adevăr, se vorbește de o creștere, procentual, undeva între 15 și 20%, dar faptic vom vedea după perioada respectivă de vacanță care vor fi exact acele prețuri, pentru că ele pot fi și mai mici, dar și mai mari, funcție de evoluția economiei în general și, sperăm noi, nu în mod negativ a unor evenimente de genul celor din Ucraina care ar putea să ne afecteze negativ. Pe de altă parte, vedem că se discută în spațiul european de o nouă creștere a ceea ce înseamnă numărul de infectați cu virusul SARS-CoV-2 și atunci există necunoscute. Noi suntem optimiști, îi îndemnăm pe români să se gândească la concedii, să facă rezervări, garantăm că România este o țară sigură atât românilor cât și străinilor”, a adăugat ministrul, citat de News.ro.

Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România CITEȘTE ȘI Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România

Potrivit acestuia, autoritățile estimează că o sumă cuprinsă între 300 și 500 de milioane de euro poate ajunge în activitatea turistică, în funcție de numărul agenților economici privați care "vor dori să apeleze la acest instrument”.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul turismului
vacanta
cazare