Părintele va avea posibilitatea să își exprime o singură dată acordul pentru ieșirea din țară a copilului său pentru o perioadă de până la trei ani și pentru mai multe călătorii în străinătate

Părintele va avea posibilitatea să își exprime o singură dată acordul pentru ieșirea din țară a copilului său pentru o perioadă de până la trei ani și pentru mai multe călătorii în străinătate
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iul 2018

Părintele va avea posibilitatea să își exprime o singură dată acordul pentru ieșirea din țară a copilului împreună cu celălalt părinte pentru o perioadă de până la 3 ani și pentru mai multe călătorii în străinătate, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Prin hotărâre de Guvern a fost eliminată și obligativitatea menționării scopului călătoriei și rutei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit MAI, printr-o hotărâre de Guvern adoptată în ședința de marți au fost modificate prevederile referitoare la exprimarea unuia dintre părinți cu privire la ieșirea din țară a copilului împreună cu celălalt părinte, scrie News.ro.

Astfel, părintele va avea posibilitatea să își exprime o singură dată acordul pentru o perioadă de până la 3 ani și pentru mai multe călătorii în străinătate. MAI precizează, însă, că părintele va putea să-și dea acordul ca și până acum, adică pentru perioade mai scurte sau pentru fiecare călătorie în parte.

Noi reguli: Atenționare de călătorie pentru turiștii care merg cu mașina personală în Grecia. Permisul auto este ridicat pe loc pentru diferite nereguli CITEȘTE ȘI Noi reguli: Atenționare de călătorie pentru turiștii care merg cu mașina personală în Grecia. Permisul auto este ridicat pe loc pentru diferite nereguli

De asemenea, tot prin HG adoptată în ședința de marți a fost eliminată și obligativitatea menționării scopului călătoriei și rutei.

Părintele își poate revoca acordul în orice moment prin depunea unei petiții la orice structură de relații cu publicul a Poliției de Frontieră care, în regim de urgență, va introduce o alertă în baza de date și va informa structurile din punctele de frontieră care nu vor permite ieșirea din țară a minorului, spune MAI.

În cazul minorilor cu domiciliul sau reședința în statul de destinație nu va mai trebui prezentat acordul celuilalt părinte.

Prin modificările prevederilor se introduce și posibilitatea ca pașaportul simplu electronic să fie expediat la adresa din străinătate indicată de titular sau de persoana care a formulat cererea. Au mai fost introduce și prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga pentru documentele eliberate de autorități oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistență juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalități, mai spun reprezentanții ministerului.

În 2016, aproape 300.000 de minori au ieșit din România, iar în 2017 peste 200.000.

viewscnt
Afla mai multe despre
calatorii
strainatate