Peste 78.000 de români au petrecut Crăciunul în țară, alții au plecat spre stațiuni exotice. Cât au cheltuit

Peste 78.000 de români au petrecut Crăciunul în țară, alții au plecat spre stațiuni exotice. Cât au cheltuit
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 dec 2017

Un număr de peste 78.000 de români și-au petrecut în acest an Crăciunul în diverse destinații din țară, unde au cheltuit pe cazare, masă și distracție aproximativ 15 milioane de euro, potrivit datelor centralizate de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cheltuiala medie a turiștilor care au preferat destinațiile interne a fost de aproximativ 500 de lei pe sejur, doar pentru cazarea și mesele incluse în pachetele turistice, în creștere cu 6% față de anul trecut. Cheltuielile suplimentare, cu drumul și distracția, au fost în medie de 400 lei pe sejur pentru fiecare turist.

"Datorită faptului că, în acest an, Crăciunul a fost imediat după weekend, turiștii au beneficiat, practic, de o minivacanță de 4-5 zile, care le-a permis să meargă în stațiuni într-un număr care a depășit așteptările hotelierilor și ale proprietarilor de pensiuni", a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele FPTR.

Brașovul, pe primul loc în topul destinațiilor preferate de români pentru petrecerea Anului Nou. Unde se află Bucureștiul CITEȘTE ȘI Brașovul, pe primul loc în topul destinațiilor preferate de români pentru petrecerea Anului Nou. Unde se află Bucureștiul

Cele mai solicitate structuri de cazare în această perioadă au fost pensiunile rurale, unde gradul de ocupare a depășit 90%, fiind cazați aproximativ 30.000 de turiști. majoritatea acestora au ales să își petreacă sărbătoarea Crăciunului în spirit tradițional, bucurându-se de preparatele cu specific românesc.

În privința tarifelor, acestea au variat între 350 și 500 de lei/persoană, în funcție de categoria pentru care a optat fiecare turist.

Pe locul următor în topul preferințelor s-au aflat stațiunile montane, care au primit de Crăciun aproximativ 20.000 de turiști.

În ceea ce privește tarifele percepute, acestea au fost cuprinse între 400 și 600 de lei/persoană, în funcție de gradul de confort, serviciile oferite și numărul de zile de sejur.

Vacanțele în structurile de cazare din stațiunile balneare, ceva mai scumpe decât cele din zona de munte, datorită gamei de servicii mai extinse, incluzând și acces la centrele spa, au fost preferate de aproximativ 28.000 de turiști. Aceștia au beneficiat de oferte speciale care au inclus cazare pentru 3 nopți, cu mic dejun, și acces spa. Tarifele s-au situat între 450 și 900 de lei, în funcție de categoria pentru care a optat fiecare turist.

Turismul extern a înregistrat o creștere, mai ales pe segmentul de destinații exotice, românii nonconformiști alegând să își petreacă sărbătorile de iarnă departe de casă, într-un loc cu climă caldă. Pe lângă destinațiile exotice, și marile orașe europene s-au aflat în topul preferințelor turiștilor români, aceștia bucurându-se de Târguri de Crăciun, concerte și spectacole.

Cele mai căutate destinații din Europa au fost Bulgaria, Austria, Elvetia, Italia și Franta. Tarifele au variat de la 150 de euro până la 1.650 de euro/persoană în funcție de gradul de confort, serviciile oferite și numărul de zile de sejur.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
craciun