Proprietarii vor fi obligați să renoveze, în cel mult 2 ani și pe cheltuială proprie, hotelurile și pensiunile din toate stațiunile, inclusiv împrejurimile stradale

Proprietarii vor fi obligați să renoveze, în cel mult 2 ani și pe cheltuială proprie, hotelurile și pensiunile din toate stațiunile, inclusiv împrejurimile stradale
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 7 mai 2018

Proprietarii de hoteluri și pensiuni din toate staţiunile vor fi obligaţi ca în termen de aproximativ un an și jumătate, dar nu mai mult de 2 ani, să asigure, pe cheltuială proprie, reabilitarea ambiental-arhitecturală a acestor imobile, dar şi a împrejurimilor stradale, precum şi curăţarea şi igienizarea terenului aferent, astfel încât structurile de primire turistică să funcţioneze în condiţiile şi criteriile de clasificare pentru care au fost autorizate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Măsura este prevăzută într-un proiect de lege care datează de pe vremea Guvernului Ponta, dar care abia acum urmează să primească votul final al Parlamentului.

Proiectul s-a bucurat și de sprijinul Guvernului Tudose care a transmis Legislativului o serie de propuneri de modificare a proiectului inițial, care au fost preluate de parlamentarii din comisiile de specialitate.

Patronate: Aproape 98.000 de turiști, cu 6% mai mult decât în 2017, au cheltuit 3,7 milioane euro în minivacanța de 1 Mai, doar pe cazare și mic dejun. Unde au petrecut CITEȘTE ȘI Patronate: Aproape 98.000 de turiști, cu 6% mai mult decât în 2017, au cheltuit 3,7 milioane euro în minivacanța de 1 Mai, doar pe cazare și mic dejun. Unde au petrecut

”Proprietarii structurilor de primire turistică din staţiunile turistice sau din staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice, au obligaţia să ia, din proprie iniţiativă şi pe cheltuială proprie, măsuri pentru realizarea lucrărilor de reabilitare ambiental-arhitecturală a construcţiilor aflate în proprietatea lor şi împrejmuirilor stradale aferente acestora, precum şi pentru curăţarea şi igienizarea spaţiilor verzi şi a terenurilor aferente acestor imobile”, prevede proiectul de lege. 

Potrivit proiectului, Intervenţiile de construcţie pot consta în: lucrările de reparare/ refacere a acoperişurilor şi zidăriilor pereţilor exteriori; lucrări de reparare/ refacere a finisajelor exterioare, precum tencuieli, zugrăveli, vopsitorie, placaje şi altele asemenea; lucrări de reparare/ refacere a tâmplăriei exterioare şi a elementelor exterioare funcţionale, precum balcoane, logii, bovindouri, aticuri, cornişe şi altele asemenea; d) lucrări de reparare/refacere a împrejmuirilor stradale.

Lucrările de curăţare şi igienizare asupra spaţiilor verzi şi terenurilor aferente structurilor de primire turistică din staţiunile turistice sau staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice, constau în defrişarea estetică a vegetaţiei şi îndepărtarea resturilor vegetale şi a deşeurilor menajere sau de orice alt fel.

Turiștii care călătoresc în state unde România nu are reprezentanță pot cere, de astăzi, sprijinul oricărui consulat UE CITEȘTE ȘI Turiștii care călătoresc în state unde România nu are reprezentanță pot cere, de astăzi, sprijinul oricărui consulat UE

Proprietarii hotelurilor și pensiunilor au obligaţia ca în maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a noi legi să demareze procedurile pentru obținerea autorizației de construcții.

De asemenea, ei au obligaţia ca în termen de 12 luni de la emiterea autorizației de construcții, să finalizeze lucrările de reabilitare ambiental-arhitecturală. 

Proiectul prevede în mod explicit că termenele menționate ”nu pot depăși 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Întârzierile pentru lucrările de reabilitare vor fi socotite după expirarea unui termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării în scris, cu confirmare de primire a proprietarului, de către Ministerul Turismului, al cărui personal va fi responsabil cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor. 

Prin urmare, pentru a nu fi amendați, proprietarii vor trebui să se conformeze noii lege cam într-un an și jumătate, respectiv 17 luni, având în vedere că eliberarea autorizație de construcție poate dura o lună de zile, iar întârzierea nu va fi socotită cel mai devreme decât la o lună de la expirarea termenului obligatoriu de finalizare a lucrărilor.

Noi obligații privind deșeurile pentru restaurantele și firmele din Centrul Vechi al Capitalei. Amenzi de până la 5.000 lei pentru neconformare CITEȘTE ȘI Noi obligații privind deșeurile pentru restaurantele și firmele din Centrul Vechi al Capitalei. Amenzi de până la 5.000 lei pentru neconformare

Guvernul Ponta prevăzuse inițial amenzi cuprinse între 2-4 lei/ mp pentru întârzierea sau nerealizarea lucrărilor de reabilitare, dar Guvernul Tudose a intervenit și a subliniat că astfel proprietarul unui hotel de doar patru etaje ar fi urmat să plătească pentru fiecare zi de întârziere 6.000 lei, amenda pentru o lună ajungând la circa 40.000 euro, mult peste limita maximă de 100.000 lei stabilită prin regimul juridic al contravențiilor.

Prin urmare, amenzile, în funcție de zilele de întârziere, vor fi cuprinse între 6 și 60 de salarii minime brute pe țară.

După adoptarea de către Parlament, pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgat și de președintele Iohannis.

Reprezentanții industriei de profil au estimat că stațiunile balneare din România au nevoie de investiții care pot ajunge la 1 miliard euro pentru a fi renovate toate stabilimentele, precum cazinouri cu valoare istorică, vile, locuri de promenadă și muzee cu o anumită semnificație.

viewscnt
Afla mai multe despre
reabilitare
renovare
proprietari
hotel
pensiune
cheltuiala
proprie
amenzi
lege
proiect
parlament
guvern
ponta
tudose