Senator către șeful Protecției Consumatorilor Constanța: Ieșiți mai puțin în presă cu nenorociri. Nu îmi doresc să fiți un Cattani al litoralului, nu vreau să sfârșiți ca el!

Senator către șeful Protecției Consumatorilor Constanța: Ieșiți mai puțin în presă cu nenorociri. Nu îmi doresc să fiți un Cattani al litoralului, nu vreau să sfârșiți ca el!
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 aug 2017

Senatorul PSD Nicolae Moga i-a transmis șefului Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța să iasă mai puțin în presă cu “nenorociri”, spunând că dacă se face mai mult PR decât treabă acest lucru este în deserviciul turismului. El spune că agentul economic trebuie respectat și îndrumat atunci când greșește și îl avertizează pe directorul CJPC să nu fie un nou Cattani (comisarul Corrado Cattani interpretat de actorul italian Michele Placido în serialul TV "La Piovra/Caracatița", ucis în final-n.r.) pentru că nu vrea să sfârșească la fel ca acesta, menționând, totodată, că trebuie protejat consumatorul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Federația Patronatelor din Turismul Românesc a organizat marți, la un hotel din Mamaia, o dezbatere cu investitorii și autoritățile locale, la care au fost prezenți și reprezentanți ai unor instituții cu atribuții de control. Unii investitori s-au arătat nemulțumiți de o parte dintre controalele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, spunând că acestea creează o imagine negativă litoralului și îndepărtează turiștii, arată news.ro.

“Cât timp noi promovăm România negativ înseamnă că promovăm pozitiv concurența, e foarte simplu”, a spus președintele FPTR, Mohammad Murad.

FOTO Vacanță la vecini cu doar 90 euro. Românii au găsit una dintre cele mai ieftine destinații CITEȘTE ȘI FOTO Vacanță la vecini cu doar 90 euro. Românii au găsit una dintre cele mai ieftine destinații

Prim-vicepreședintele FPTR, Nicolae Bucolavă, a spus, în cadrul întâlnirii, că aceste controale trebuie făcute și acolo unde sunt nereguli trebuie tăiat în carne vie.

“Am spus, controalele trebuie să le faceți, pentru cel care are carne stricată, cum ați găsit, tone, tăiați în carne vie”, a afirmat Bucovală,  șeful CJPC replicând: “Vă mulțumesc pentru acordul dumneavoastră”.

Horia Constantinescu, cel care coordonează activitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a declarat că toate cazurile semnalate în mass-media au fost cele mai grave și că nu a spus niciodată că litoralul nu este pregătit să-și primească turiștii.

“Cazurile flagrante pe care le-am semnalat au fost cele mai rele. Vreau să mi se arate un caz în care am spus că litoralul nu e pregătit. În toate conferințele de presă am spus că 5 la sută din locurile controlate de noi prezintă derapaje grave, restul nu. Eu nu sunt o autoritate de promovare a turismului, eu trebuie să semnalez că există oameni care pun la comercializare peste 3,5 tone de carne ieșită în afara oricărui termen de valabilitate, de conformitate. Acea unitate avea toate avizele în regulă, cu două luni înainte fusese controlată de alte autorități de control care, incredibil, au văzut lucrurile impecabil”, a  spus Constantinescu.

El consideră că litoralul românesc este pe o pantă descendentă de cel puțin 11-12 ani.

VIDEO&FOTO Fiscul vinde la licitație un hotel din Băile Herculane, construit în 1865 de austrieci. Clădirea a fost inclusă în Top 10 hoteluri bântuite CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Fiscul vinde la licitație un hotel din Băile Herculane, construit în 1865 de austrieci. Clădirea a fost inclusă în Top 10 hoteluri bântuite

“Litoralul românesc este pe o pantă descendentă de 11-12 ani, cel puțin.Încurajarea alimentației publice de șușanea, de trotuar, pentru a cumpăra și beneficia la un moment dat de voturi, este cea care distruge investițiile dumneavoastră majore. Oamenii aleg șaormăria în locul restaurantului pentru că nu mai au posibilități, porumbul fiert și spălat în wc-uri. Am doi copii, amatori de porumb și înghețată și de lucruri care plăceau și copilăriei noastre. Cum vreți să vă anunț pe fiecare dintre dumneavoastră să nu care cumva să mai cumpărați de la furnizorul respectiv ? Este singura maniera prin care vă pot ajuta”, a transmis șeful CJPC.

El a fost contrazis de către președintele FPTR, care a spus că litoralul nu se află pe o pantă descendentă și că față de acum 11 ani stă mai bine atât la numărul de turiști, cât și la numărul de investiții.

“Dacă nu sunteți un organ de promovare, aș dori să nu fiți un organ distructiv”, i-a spus Mohammad Murad lui Horia Constantinescu.

Șeful CJCP a reamintit că a raportat doar derapajele și că nu a transmis că litoralul și turismul nu sunt pregătite. “Să dormi pe o saltea, cu arcuri rupte, mirosind a mucegai din cauza umezelii... Sunt părinți care își aduc copiii pe litoral pentru aerosoli. Păi, dacă el face aerosoli dimineața până seara și la 12 noaptea îl băgăm într-o cameră vecină cu Doftana, nu trebuie cumva să ne trezim ? Despre aceste lucruri vorbeam”, a explicat Horia Constantinescu.

La un moment dat, în discuție a intervenit și senatorul PSD Nicolae Moga, prezent la întâlnire. El i-a spus șefului CJPC că nu îi dorește să fie un nou comisar Cattani, spunându-i că agentul economic trebuie respectat, iar când greșește, trebuie îndrumat.

VIDEO&FOTO Artistul Dan Bittman se lansează într-un nou business. Investește peste 500.000 euro în primul Wakepark fullsize din România CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Artistul Dan Bittman se lansează într-un nou business. Investește peste 500.000 euro în primul Wakepark fullsize din România

“Am apreciat munca desfășurată de această instituție. Dar de acolo și până la faptul că faceți mai mult caz decât ar trebui, este un lucru cert. V-am spus, nu îmi doresc să fiți un Cattani al județului Constanța, al litoralului românesc pentru că nu vreau să sfârșiți cum a sfârșit el. Vă rog faceți-vă datoria. Eu vreau să vă atrag atenția că dumneavoastră nu aveți dreptul să ne atrageți atenția pentru că dacă procedați cu noi așa mă gândesc cum procedați cu un agent economic. Acel agent economic trebuie respectat, pentru că muncește să câștige un ban, instituțiile statului trebuie să respecte agentul economic și apoi acolo unde greșește să-l îndrume”, a declarat parlamentarul social-democrat.

El i-a mai spus lui Horia Constantinescu să iasă mai puțin în presă cu nenorociri, iar dacă se face mai mult PR decât treabă se aduce un deserviciu turismului.

“Toate lucrurile astea să le discutați în bucătăria Guvernului al cărui subordonat sunteți, acolo la Prefectură, și ieșiți mai puțin în presă cu nenorociri. Sigur că trebuie să protejăm consumatorul, sigur că sunt multe lucruri nefăcute, dar trebuie să ajutăm, nu să mergem să amendăm, să-i desființăm, să-i închidem, să-i înnebunim. În același timp trebuie să protejăm populația, că dacă facem mai mult PR decât treabă, nu facem decât un deserviciu turismului românesc”, a precizat Nicolae Moga.

Președintele FPTR a mai spus că în țara noastră există 67 de instituții care pot falimenta o societate.

“Când vede un român din Huși sau din Dor Mărunt sau din Botoșani cum e pe litoral, el nu zice că e într-o unitate turistică, zice că e la noi, la mare. Și atunci fac apel, am vorbit cu domnul prim ministru, a înțeles foarte bine această problemă și am văzut că are o deschidere totală față de mediul de afaceri încât să schimbăm foarte mult din modul de abordare. Și atunci mă refer la toate autoritățile care fac controale, noi nu ne dăm la o parte de controale, dar vreau să fim corecți, să dăm lucruri pozitive. Sunt 67 de instituții care bagă orice firmă în faliment, 67. Treci de una, de două, de zece, de 20, de 50, dar e greu să treci de 67, care te pot băga în faliment”, a menționat Murad.

FPTR a organizat, marți, o dezbatere în cadrul căreia au fost abordate mai multe teme, printre care îmbunătățirea relațiilor dintre mediul de afaceri și autoritățile statului și identificarea soluțiilor pentru rezolvarea problemelor apărute în acest sezon estival.

viewscnt
Afla mai multe despre
cattani
litoral
turisti