Sub 30% din hotelurile de pe litoral vor fi deschise de Paște/1 Mai

Sub 30% din hotelurile de pe litoral vor fi deschise de Paște/1 Mai
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 18 apr 2019

Circa 80 de hoteluri din totalul celor peste 300 existente pe Litoral, ceea ce înseamnă mai puțin de 30%, vor fi deschise de Paște și de 1 Mai și vor primi turiști în această perioadă, stațiunile cele mai căutate fiind Mamaia și Vama Veche, urmate de Eforie Nord. Față de 1 Mai anul trecut, numărul turiștilor prezenți pe Litoral va fi cu 25% mai mare, iar o parte dintre ei sunt români care lucrează în străinătate și care s-au întors pentru a petrece Paștele în țară, potrivit unui studiu al Litoralulromanesc.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru că anul trecut Paștele a fost la începutul lunii aprilie și vremea nu s-a arătat prea prietenoasă, doar câteva hoteluri au fost deschise la malul Mării Negre și numărul de turiști a fost nesemnificativ. Au venit, în schimb, de 1 Mai 2018, însă cu 20% mai puțini decât de 1 Mai 2017, iar sejurul mediu a durat atunci doua zile.

"Anul trecut, acei clienți care n-au mai putut ajunge la mare de Paște nu au rămas acasă și au plecat fie prin țară, la pensiuni, fie în străinătate, și așa se explică acea scădere de 1 Mai, pentru că cei mai mulți români aleg, la începutul sezonului, să meargă undeva în vacanță fie de Paște, fie de 1 Mai și alocă un singur buget pentru asta. Anul acesta, însă, când cele două minivacante - Paștele și 1 Mai - sunt despărțite de doar câteva zile, vin pe litoral cu cel puțin 25% mai multi turisti decât de 1 Mai anul trecut, potrivit evoluției rezervărilor", spune Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Cum majoritatea evenimentelor organizate pe Litoral în această perioadă vor fi de Paște, și turiștii se vor concentra pe această perioadă. Astfel, 70% dintre cei care ajung pe Litoral vin în perioada 26-29 aprilie, adică de vineri până luni. Restul ajung fie după Paște, în intervalul 29 aprilie - 2 mai, fie rămân din 26 aprilie până pe 2 mai. "Comparativ cu anii trecuți, în acest an se remarcă destul de multe sejururi vândute de 5-7 zile, ceea ce înseamnă o vacanță în toată regula în această perioadă", a mai spus Ionuț Nedea.

Tranzacție pe litoral: Familia Bucovală cumpără un complex hotelier de la Bosânceanu CITEȘTE ȘI Tranzacție pe litoral: Familia Bucovală cumpără un complex hotelier de la Bosânceanu

Din totalul celor peste 300 de hoteluri existente pe Litoral, doar 80 vor fi deschise în această perioadă. Cea mai aglomerată stațiune va fi Mamaia, urmată de Vama Veche, unde structurile de cazare vor avea un grad de ocupare apropiat de 100%. Urmează Eforie Nord, iar la polul opus se situează Saturn. Pentru întreg litoralul românesc, gradul mediu de ocupare al hotelurilor deschise în această perioadă va fi de aproximativ 70%.

Din ce în ce mai multe rezervări vin din străinătate și au ajuns să ocupe în jur de 7% din total, chiar dacă majoritatea acestora sunt facute de românii care lucrează peste granițe. Cu toate acestea, evenimentele organizate pe litoral, distracția din cluburi și prețurile de cazare și masă foarte mici în comparație cu alte destinații atrag și străini, în special din Marea Britanie, Spania, Italia sau Israel.

Majoritatea vacanțelor pentru această perioadă se vând în luna aprilie, însă rezervările au început din ianuarie. Un sejur în această perioadă costă de la 63 lei/camera/zi in statiunea Eforie Sud și ajunge până la 600 lei/camera/zi in Mamaia, dar prețurile medii de cazare in statiunea Mamaia, nu depășesc 180 lei/camera/zi.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Portalul a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 23 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul de 13 milioane de lei, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 150.000 de turiști. Portalul promovează peste 300 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
turisti
1 mai
paste