Sute de turiști au escaladat pentru ultima dată muntele Uluru

Sute de turiști au escaladat pentru ultima dată muntele Uluru
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 oct 2019

Sute de turiști au urcat pentru ultima dată vineri pe muntele Uluru, o celebră formațiune stâncoasă din centrul deșertului australian, cu o zi înainte ca ascensiunile din acest sit celebru să fie complet interzise, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Începând de sâmbătă, o măsură care interzice pentru totdeauna escaladarea acestui monolit uriaș, considerat sacru în cultura aborigenă, va intra în vigoare la cererea proprietarilor săi, aborigenii Anangu, scrie Agerpres.

Ministrul propus de PNL la mamutul Economie+Energie este \ CITEȘTE ȘI Ministrul propus de PNL la mamutul Economie+Energie este "benzinar" Petrom

Sute de persoane au așteptat timp de mai multe ore vineri dimineață autorizația pentru a începe ascensiunea, interzisă până la ora locală 10:00 din cauza unor vânturi puternice. Potrivit organizației guvernamentale Parks Australia, condițiile meteorologice vor fi reevaluate pe parcursul întregii zile de vineri, pentru a stabili dacă escaladarea acestui munte va rămâne autorizată.

Numeroși turiști consideră că escaladarea muntelui Uluru, denumit și Ayers Rock, face parte dintre lucrurile pe care orice om trebuie neapărat să le facă atunci când vizitează Australia. Aborigenii Anangu, care venerează acest sit de zeci de mii de ani, au decis să interzică ascensiunile pe Ayers Rock, considerând că "acesta este un loc extrem de important, nu un loc de joacă sau un parc tematic".

viewscnt
Afla mai multe despre
muntele uluru
australia
turisti