Turiștii care călătoresc în state unde România nu are reprezentanță pot cere, de astăzi, sprijinul oricărui consulat UE

Turiștii care călătoresc în state unde România nu are reprezentanță pot cere, de astăzi, sprijinul oricărui consulat UE
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 1 mai 2018

Românii și cetățenii celorlalte state membre care locuiesc sau călătoresc în afara Uniunii Europene beneficiază, de astăzi, de o mai bună protecție consulară dacă țara lor de origine nu are reprezentanță oficială în statul de destinație, putând cere sprijinul ambasadei sau consulatului oricărei țări UE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Măsura este prevăzută în Directiva UE privind protecția consulară adoptată în aprilie 2015, care intră acum în vigoare pentru toate statele membre.

Potrivit Directivei, ambasadele sau consulatele statelor membre sunt obligate să ofere protecție consulară cetățenilor nereprezentați, în aceleași condiții ca și pentru proprii resortisanți.

Cei mai mulți turiști ajunși în minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc provin din București (47%), străinătate (8,9%), Cluj (5,7%) și Iași (3,3%) CITEȘTE ȘI Cei mai mulți turiști ajunși în minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc provin din București (47%), străinătate (8,9%), Cluj (5,7%) și Iași (3,3%)

“Aproape 7 milioane de cetățeni UE călătoresc sau locuiesc în afara Uniunii, în țări unde propriul lor stat nu are ambasadă sau consulat. De mâine, ne asigurăm că toți cetățenii UE sunt tratați la fel când au nevoie de asistență urgentă în afara Uniunii. Noile reguli consolidează drepturile cetățenilor și reprezintă un semnal puternic de solidaritate europeană”, spune Comisarul UE pentru justiție și consumatori, Vera Jourova.

Protecția oferită, în general, de ambasadele sau consulatele țărilor UE include:

  • asistență în caz de deces;
  • asistență în caz de accident grav sau de boală gravă;
  • asistență în caz de arestare sau detenție;
  • asistență pentru victimele actelor de violență;
  • sprijinirea și repatrierea cetățenilor Uniunii aflați în dificultate
  • eliberarea de documente de călătorie provizorii.

Documentul stabilește și modul în care statele membre trebuie să coopereze în eventualitatea unor evenimente neprevăzute, astfel ca cetățenii UE nereprezentanți să beneficieze de protecție consulară în cazul unei crize sau al unui dezastru natural.

viewscnt
Afla mai multe despre
protectie consulara
cetateni nereprezentati
ue
directiva
reguli