Vacanța copiilor de la începutul lunii dublează numărul turiștilor în pensiuni. "Ultima săptămână aglomerată din această iarnă." Cum sunt atrași turiștii și cât îi costă

Vacanța copiilor de la începutul lunii dublează numărul turiștilor în pensiuni. "Ultima săptămână aglomerată din această iarnă." Cum sunt atrași turiștii și cât îi costă
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 5 feb 2019

Faptul că în această săptămână copiii au vacanță îi determină pe mulți părinți să plece împreună cu ei la munte, ceea ce dublează numărul turiștilor în pensiuni comparativ cu săptămâna anterioară. În încercarea de a ține turiștii aproape, majoritatea proprietarilor de pensiuni scot la vânzare pachete care includ cazarea și trei mese pe zi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Dacă în săptămâna anterioară gradul de ocupare a pensiunilor din România, la nivel național, nu a depășit 40%, în aceste zile pensiunile sunt ocupate în proporție de peste 80%, spune pentru Profit.ro Marilena Stoian, președintele fondator al Asociației Naționale de Turism Rural și Ecologic (ANTREC). Explicația este simplă: în această săptămână, copiii au, practic, ultima vacanță de iarnă, ceea ce îi determină pe mulți părinți să plece împreună cu ei la munte.

Cele mai căutate stațiuni sunt în zonele cu zăpadă, cum ar fi Bran-Moeciu sau Păltiniș, pentru că principala motivație în această perioadă a turiștilor sunt sporturile de iarnă. "Chiar dacă nu toți schiază sau se dau cu sania, le place să fie acolo, pe pârtie. Aceasta este ultima săptămână aglomerată în pensiunile de la munte din această iarnă", apreciază reprezentanta ANTREC.

Crăciunul după weekend și zilele libere au ridicat cererea pentru hoteluri și pensiuni din țară. Banii cheltuiți - peste anul trecut. Cât costă o vacanță în Bran, Maramureș, dar și în Egipt, Dubai, Maroc CITEȘTE ȘI Crăciunul după weekend și zilele libere au ridicat cererea pentru hoteluri și pensiuni din țară. Banii cheltuiți - peste anul trecut. Cât costă o vacanță în Bran, Maramureș, dar și în Egipt, Dubai, Maroc

Spre deosebire de anii anteriori, când pensiunile scoteau la vânzare pachete cu cazare și mic dejun, acum din ce în ce mai multe dintre acestea, practic peste jumătate din total, au în oferte cazare plus trei mese pe zi, încercând astfel să își țină turiștii aproape. Un astfel de pachet costă, potrivit Marilenei Stoian, în jur de 100 de lei pentru un copil și până în 200 de lei pe zi pentru un adult. Turiștii mănâncă în această perioadă la pensiuni bucate tradiționale românești.

"Anul acesta sunt mai mulți turiști în pensiuni decât în vacanța similară din 2018, iar acest lucru se explică prin faptul că sunt, încă, în piață destul de multe vouchere de vacanță. Acestea s-au acordat anul trecut mai târziu, ceea ce i-a ținut pe mulți bugetari acasă în ultima minivacanță de iarnă", a explicat Marilena Stoian.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensiuni
turisti
vacanta