Anul acesta, Paștele coincide cu vacanța de 1 Mai care, în mod tradițional, este petrecută în stațiunile din România. Pe litoral, hotelierii și agenții de turism nu erau la un moment dat hotărâți care model este mai bun de urmat – cel grec, care te lasă în hotel și în restaurant doar cu dovada că nu transmiți virusul SARSCOV2, sau modelul turc, care nu pune nicio condiție turiștilor, relatează Prima TV.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Proprietarii de restaurante, baruri și cafenele au propus și ei soluții pentru a putea funcționa fără restricții, printre care prezentarea unui certificat de vaccinare sau testarea rapidă la intrarea în incinte.
CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)