Aderarea Bulgariei la euro, amenințată

Aderarea Bulgariei la euro, amenințată
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 nov 2022

Blocajul politic îndelungat din Bulgaria amenință să amâne planul de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2024, într-un moment în care formațiunea naționalistă Vazrazhdane (Renașterea) este din ce în ce mai vocală, iar bulgarii înșiși sunt profund divizați cu privire la euro, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, să atragă mai multe investiții străine și să obțină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanțare a datoriilor sale, spun economiștii. Țara vecină a decis în urmă cu mult timp să își ancoreze moneda națională de euro, scrie Agerpres.

PROFIT NEWS TV Ministrul Dezvoltării, despre consolidarea cădirilor cu risc seismic: Nici în 2020, nici în 2019 și nici în 2018 nu au fost cheltuiți banii. Am găsit un mare zero CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Ministrul Dezvoltării, despre consolidarea cădirilor cu risc seismic: Nici în 2020, nici în 2019 și nici în 2018 nu au fost cheltuiți banii. Am găsit un mare zero

În timp ce Croația, care este la fel de dependentă de veniturile din turism, este pe cale să adopte moneda unică la 1 ianuarie 2023, Bulgaria însă, zdruncinată de o serie de alegeri care au produs luna trecută un nou Parlament fără o majoritate clară, a pierdut din avânt în planurile sale de aderare la euro, subliniază guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei și agențiile de rating.

Principalele partide politice din Bulgaria susțin obiectivul de aderare la zona euro în 2024, dar au ținut această problemă polarizantă pe marginea campaniei, de teamă să nu piardă alegători în perioada premergătoare alegerilor din 2 octombrie.

În același timp, formațiunea naționalistă Renașterea, care a devenit a patra facțiune ca mărime din Parlament, face campanie vocală împotriva euro, spunând că "va distruge economia". Această afirmație atinge o coardă sensibilă pentru mulți bulgari aflați într-o perioadă de încetinire economică, care se tem că trecerea la euro ar alimenta o inflație deja ridicată.

Un sondaj Eurobarometru realizat în iunie a arătat că 44% dintre bulgari erau în favoarea aderării la euro, în scădere față de 54% în primăvara anului 2021, în timp ce 54% erau împotrivă, față de 44% în 2021.

"Dacă adoptăm euro, prețurile vor crește cu siguranță, dar mă îndoiesc că și salariile vor crește", a declarat Desislava Alexandrova, 36 de ani, o tânără mamă din Sofia. "Din fericire, eu primesc indemnizația de maternitate și soțul meu lucrează, așa că suntem relativ bine. Dar părinții mei, care sunt pensionari, se luptă cu adevărat", spune Desislava Alexandrova.

Mulți bulgari se tem că stabilirea abuzivă a prețurilor în timpul trecerii la euro ar putea duce la creșterea prețurilor. Un raport al Băncii Centrale Europene, care a analizat introducerea euro în 2002 în 12 țări, a constatat că "nu există dovezi ale unui impact semnificativ asupra prețurilor la nivel agregat ca urmare a trecerii la moneda euro".

Pentru mulți tineri bulgari cu locuri de muncă mai bine plătite, adoptarea euro este singura cale de urmat pentru țara care a aderat la UE în 2007. "Nu văd de ce nu ar trebui să adoptăm euro, mai ales că se intenționează să se mențină actuala paritate. Ne-ar ajuta turismul și ar fi mai ușor pentru europeni să ne viziteze", a declarat Georgi Alexiev, 29 de ani, un arhitect care lucrează pe cont propriu.

După alegerile de luna trecută, a patra rundă în mai puțin de doi ani, Bulgaria se confruntă cu discuții dificile privind formarea unui guvern. Nu este exclusă posibilitatea unor noi alegeri anticipate, ceea ce ar putea pune în pericol adoptarea legilor necesare pentru aderarea la euro.

Guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Dimitar Radev, a declarat luna trecută în Parlament că Sofia a rămas în urmă cu termenele tehnice. "Întrebarea este dacă Bulgaria va rămâne pe termen nedefinit ancorată la periferia Europei, cu sărăcia, corupția, slăbiciunea instituțională inerente...sau dacă ar trebui făcut un efort general pentru a schimba această situație prin accelerarea procesului deja serios întârziat de aderare la zona euro", a declarat Radev.

După discursul său, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care îndeamnă Guvernul interimar să accelereze activitatea cu instituțiile UE pentru a se asigura că Bulgaria nu ratează data limită 2024.

Agențiile de rating Standard & Poor's și Fitch, care acordă Bulgariei un calificativ de tip investment grade (-recomandat pentru investiții-n.r.) "BBB", au apreciat că aderarea la euro ar fi un element pozitiv pentru ratingul Bulgariei.

"Vedem în continuare că există un angajament general din partea țării de a urma procesul de adoptare a euro dar instabilitatea politică afectează cu siguranță perspectivele", a declarat analistul Fitch Ratings, Malgorzata Krzywicka.

La rândul său, un oficial european a declarat luni pentru Reuters că instituțiile UE sunt flexibile și "ar putea lucra atât cu guvernele obișnuite, cât și cu cele interimare, având în vedere că există un mandat politic clar și că acesta a fost dat recent".

În schimb, un oficial din zona euro a declarat că tot ceea ce contează sunt criteriile de convergență. "Dacă le îndeplinesc, au intrat", a spus oficialul.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
euro