Angela Merkel își asumă refuzul de a primi Ucraina în NATO, la summitul din 2008 de la București

Angela Merkel își asumă refuzul de a primi Ucraina în NATO, la summitul din 2008 de la București
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 apr 2022

Fostul cancelar german Angela Merkel își apără refuzul - din 2008 - de a angaja procesul primirii Ucrainei în NATO, în urma unor critici dure ale actualului președinte ucrainean Volodimir Zelenski, care regretă ”frica absurdă” a unor lideri de la acea vreme, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Merkel, care a ieșit din politică la sfârșitul lui 2021, afirmă într-o scurtă declarație publicată luni de către o purtătoare de cuvânt, că ”își asumă deciziile de la summitul NATO din 2008 de la București”, scrie News.ro.

Piața rachetelor și a bombelor nucleare va crește cu 73% până în 2030 CITEȘTE ȘI Piața rachetelor și a bombelor nucleare va crește cu 73% până în 2030

Volodimir Zelenski a criticat, într-o înregistrare video, duminică seara, ”refuzul ascuns”, în 2008, al NATO de a primi Ucraina ca membru, ”din cauza fricii absurde a anumitor conducători politici față de” Moscova.

Aceștia ”credeau că respingând Ucraina puteau potoli Rusia”, denunță Zelenski,

Volodimir Zelenski le-a sugerat Angelei Merkel, care nu deține nicio funcție oficială în prezent, și fostului președinte francez Nicolas Sarkozy să se ducă la Bucea, un oral situat la nord-vest de Kiev, recucerit rtecent de către ucraineni de la ruși, în care au fost uciși numeroși civili.

”Îi invit pe Angela Merkel și pe Nicolas Sarkozy să viziteze Bucea și să vadă ce a reușit politica de concesii față de Rusia”, a acuzat Zelenski.

”Având în vedere atrocitățile descoperite la Bucea și în alte locuri în Ucraina, toate eforturile Guvernului și comunității internaționale de a susține Ucraina și de a pune capăt barbariei și războiului Rusiei împotriva Ucrainei beneficiază din plin de susținerea fostului cancelar”, îi răspunde această purtătoare de cuvânt a lui Merkel lui Zelenski.

Merkel, care a condus Germania timp de 16 ani, nu s-a exprimat aproape deloc de la începutul Războiului rus din Ucraina.

La câteva luni după ce a plecat de la putere, în perioada de vârf a popularității sale, i se reproșează faptul că nu a dat dovadă de fermitate față de președintele rus Vladimir Putin, iar politica față de Rusia este denunțară aspru, inclusiv în tabăra sa conservatoare.

Fosta conducătoare a Uniunii Creștin Democrate (CDU, conservatori), care a guvernat timp de mai mulți ani împreună cu Partidul Social Democrat (SPD) în cadrul unei mari coaliții (GroKo), este criticată, de asemenea, din cauză că a făcut Germania dependentă de gaze naturale rusești, care reprezentau înainte de Războiul din Ucraina peste jumătate din importurile germane.

La summitul NATO de la București, în aprilie 2008, Alianța Nord-Atlantică s-a pronunțat împotriva unei lanăsri a procesului aderării Ucranei și Georgiei, o poziție împărtășită de către fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy, care considera că nu era vorba despre niște democrații stabile.

”Noi nu acuzăm Occidentul. Nu acuzăm pe nimeni altcineva în afara militarilor ruși (...) și celor care au dat ordine”, declara, în mesajul său, duminică seara, Volodimir Zelenski.

viewscnt
Afla mai multe despre
angela merkel
nato