Austria va testa ''virajul la dreapta'' chiar și atunci când semaforul arată culoarea roșie

Austria va testa ''virajul la dreapta'' chiar și atunci când semaforul arată culoarea roșie
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 ian 2019

Austria va permite conducătorilor auto, într-o etapă de testare, să vireze la dreapta la semafor, chiar și atunci când acesta arată culoare roșie, în cadrul unei măsuri destinate fluidizării circulației rutiere, potrivit Guvernului, dar care, potrivit opoziției, riscă să pericliteze siguranța pietonilor, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Adoptată miercuri de Parlament, noua reglementare prevede că șoferii pot să execute un viraj la dreapta chiar dacă semaforul arată culoarea roșie, în intersecțiile echipate cu o semnalizare ad-hoc, scrie Agerpres.

Bosnia-Herțegovina îi taxează pe cei care emigrează CITEȘTE ȘI Bosnia-Herțegovina îi taxează pe cei care emigrează

Generalizat în America de Nord, virajul la dreapta când semaforul arată roșu rămâne o manevră rar întâlnită în UE, cu excepția unor țări din Europa Centrală. Permis în fosta RDG (Republica Democrată Germană), s-a răspândit apoi și în Occident, după reunificarea celor două Germanii.

Virajul la dreapta câștigă însă teren în mai multe țări în ceea ce privește bicicletele, mai ales în Franța, unde a fost legalizat de municipalitățile unor orașe importante, precum Paris și Rennes.

viewscnt
Afla mai multe despre
austria
viraj la dreapta