Belarusa Anastasia Vașukevici, care susține că are secrete despre Trump și Rusia, arestată la Moscova

Belarusa Anastasia Vașukevici, care susține că are secrete despre Trump și Rusia, arestată la Moscova
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2019

Un manechin belarus care afirmă că deține probe ale unui amestec rus în alegerea lui Donald Trump în 2016 a fost arestată la Moscova, la sosirea avionului în care se afla din Thailanda, au declarat surse din poliție penru Interfax, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anastasia Vașukevici, în vârstă de 27 de ani, și alte trei persoane, au fost arestate la sosirea pe Aeroportul Șeremetievo, la Moscova, și transferate într-un comisariat de poliție, scrie News.ro.

Ele au fost expulzate de către autoritățile thailandeze. Arestate în fenruarie, în timpul unui ”seminar de formare în tehnici de seducție”, în stațiunea balneară Pattaya, Vașukevici, doi compatrioți și cinci cetățeni ruși au pledat vinovați de diverse acuzații, între care conspirație și racolaj.

Prețurile electricității cu livrare în februarie din Europa cresc, ca urmare a prognozei meteo. Importul, decisiv la stabilizarea sistemului în această săptămână - la nivel record de peste 1.800 MW CITEȘTE ȘI Prețurile electricității cu livrare în februarie din Europa cresc, ca urmare a prognozei meteo. Importul, decisiv la stabilizarea sistemului în această săptămână - la nivel record de peste 1.800 MW

Anastasia Vașukevici, cunoscută și sub numele Nastya Rybka, declara în urmă cu aproape un an că deține mai multe ore de înregistrări ale unor conversații cu privire la amestecul în alegerile americane din 2016, implicându-l pe oligarhul Oleg Deripaska.

Ea a propus să furnizeze aceste înregistrări în schimul azilului în Statee Unite, însă nu a produs vreodată vreo probă care să-i susțină declarațiile. Ea a anunțat ulterior că nu intenționează să difuzeze ceva.

Reprezentanți ai lui Deripaska o acuză că minte și susțin că nu a fost vreodată amanta oligarhului, un apropiat al lui Vladimir Putin și un fost asociat în afaceri al lui Paul Manafort, care a fost timp de câteva luni directorul campaniei electorale a lui Donald Trump.

viewscnt
Afla mai multe despre
anastasia vașukevici
donald trump