Bruxelles: Operatorul autostrăzii A2 din Polonia trebuie să restituie statului un ajutor financiar de 210 milioane euro

Bruxelles: Operatorul autostrăzii A2 din Polonia trebuie să restituie statului un ajutor financiar de 210 milioane euro
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 25 aug 2017

Compania poloneză Autostrada Wielkopolska S.A. (AWSA), operatorul autostrăzii A2, trebuie să returneze statului un ajutor de circa 210 milioane de euro, a decis Comisia Europeană (CE) vineri, după ce a constatat că Guvernul de la Varșovia a acordat firmei compensații financiare în exces.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ASWA a primit compensații de la stat pentru pierderile înregistrate în perioada 1 septembrie 2005 – 30 iunie 2011, rezultate în urma modificării legislației privind taxele pentru autostrăzi. Concret, vehiculele de mare tonaj cu vignete valabile au fost exceptate, în intervalul analizat, de la plata taxei pentru circulația pe autostrăzi.

Urmare a modificării legislației, Guvernul polonez a decis să compenseze operatorii de autostrăzi pentru pierderea veniturilor din această taxă, nivelul compensațiilor fiind stabilit împreună cu fiecare operator în parte.

Bursa de la Sofia cumpără IBEX, operatorul pieței de electricitate din Bulgaria, pentru aproape 2,7 milioane euro CITEȘTE ȘI Bursa de la Sofia cumpără IBEX, operatorul pieței de electricitate din Bulgaria, pentru aproape 2,7 milioane euro

În cazul ASWA, autoritățile și-au bazat calculele pe date învechite, din 1999, ceea ce a dus la supraestimarea veniturilor pe care compania ar fi trebuit să le încaseze din taxa de drum.

“Diferența dintre suma compensatorie plătită de stat și estimările bazate pe datele actualizate în 2004 s-a reflectat întrun avantaj economic nemeritat în favoarea ASWA, în contravenție cu reglementările UE privind ajutorul de stat. Compensațiile plătite ASWA au depășit impactul direct generat de modificarea legislației și au dus la îmbunătățirea indicatorilor financiari ai companiei. Ca urmare, AWSA trebuie să ramburseze 895 milioane de zloți (circa 210 milioane euro), plus dobânda”, arată Comisia într-un comunicat.

Polonia a înlocuit vignetele cu un sistem electronic de taxare în 2011.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
ajutor de stat
aswa
autostrada
taxa