Concurența acerbă afectează și unul dintre principalii producători americani de baterii plumb-acid: închide fabrica din Tǎrgovište și iese de pe piață

Concurența acerbă afectează și unul dintre principalii producători americani de baterii plumb-acid: închide fabrica din Tǎrgovište și iese de pe piață
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 13 mar 2019

Producătorul american de baterii industriale EnerSys va închide fabrica din Tǎrgovište, nord-estul Bulgariei, unde produce baterii pentru submarine cu acționare diesel-electrică, din cauza scăderii cererii pentru baterii în contextul unei concurențe economice acerbe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

EnerSys este unul dintre principalii producători de baterii plumb-acid din țara vecină. Compania americană a intrat pe piața bulgară în 2007, prin achiziția producătorului local Energia AD, pentru care a plătit aproximativ 13 milioane de euro.

“Având în vedere numărul competitorilor din piață, conducerea a determinat că cererea viitoare de baterii pentru submarine cu acționare diesel-electrică nu va fi suficientă”, potrivit unui anunț al EnerSys.

Putin înăsprește legislația împotriva mafiei CITEȘTE ȘI Putin înăsprește legislația împotriva mafiei

Compania estimează că închiderea fabricii din Tǎrgovište va avea un impact negativ de aproximativ 32 milioane de dolari asupra rezultatelor financiare, din care 22 milioane de dolari reprezintă costurile cu renunțarea la active.

Restul de 10 milioane de dolari reprezintă cheltuieli privind compensarea celor aproximativ 80 de angajați rămași după restructurarea operațiunilor fabricii, în 2016, precum și curățarea și remedierea echipamentelor.

EnerSys intenționează să vândă sau să transfere fabrica și, eventual, echipamentele aferente, potrivit documentului citat.

Cu sediul central în Reading, Pennsylvania, EnerSys operează peste 30 de fabrici la nivel global. În Europa, compania americană mai deține unități de producție în Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie.

viewscnt
Afla mai multe despre
enersys bulgaria
fabrica baterii
baterii submarine
inchidere
angajati
targovishte