Croația, preferată în fața României - SUA o nominalizează pentru programul de scutire de vize

Croația, preferată în fața României - SUA o nominalizează pentru programul de scutire de vize
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 4 aug 2021

Secretarul de stat american Antony Blinken a nominalizat în mod oficial Croația pentru includerea în programul de scutire de la obligativitatea vizelor (Visa Waiver).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Deși mai sunt niște pași pentru finalizarea acestui proces, inclusiv o evaluare finală a eligibilității Croației de către Departamentul SUA pentru Securitate Internă, aș dori să felicit Croația pentru această etapă importantă, care reprezintă și un pas înainte în relația noastră", a afirmat Blinken.

GRAFIC Împrumuturile statului duc rezervele valutare la un nou record. Cel mai mare nivel din istoria băncii centrale CITEȘTE ȘI GRAFIC Împrumuturile statului duc rezervele valutare la un nou record. Cel mai mare nivel din istoria băncii centrale

Propunerea de includere în programul de ridicare a vizelor vine după ce, anul trecut, Croația, a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor. Documentul furnizează o bază legală pentru schimbul de date privind pasagerii în scopul depistării, investigării și altor activități legate de prevenirea terorismului și altor infracțiuni grave transfrontaliere și reprezintă un pas important în direcția includerii în Visa Waiver.

Croația, Bulgaria, România și Cipru sunt singurele state din Uniunea Europeană ai căror cetățeni nu pot intra pe teritoriul SUA fără viză.

În conformitate cu Legea americană privind imigrația și cetățenia, țările care doresc să adere la Programul de scutire de vize (Visa Waiver) trebuie să aibă, pentru vizele eliberate în alte scopuri decât imigrarea, o rată de refuz mai mică de 3% sau o medie pe 2 ani mai mică de 2%. 

Cu o rată de refuz de peste 10%, România nu îndeplinește criteriul necesar pentru incuderea în programul de scutire de vize.

viewscnt
Afla mai multe despre
visa waiver
scutire vize
vize sua
croatia sua
vize cratia
antony blinken