Decizie: Polonia interzice, progresiv, comerțul în zilele de duminică

Decizie: Polonia interzice, progresiv, comerțul în zilele de duminică
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 nov 2017

Parlamentul polonez dominat de conservatori a votat astăzi pentru interzicerea comerțului duminical, interdicție care av fi aplicată în mod gradual și va deveni efectivă complet în 2020, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit legii promovate de sindicatul Solidaritatea (Solidarnosc), începând cu 1 martie anul viitor, magazinele vor fi deschise doar în prima și în ultima duminică a lunii, iar începând cu 1 ianuarie 2019, doar ultima duminică a lunii se va sustrage interdicției, pentru ca în 2020 comerțul în zilele de duminică să fie aproape complet suprimat, limitându-se doar la câteva tipuri de magazine, printre care benzinăriile, gările, magazinele de pâine și patiseriile, precum și cumpărăturile online, scrie Agerpres.

Proiectul de lege mai trebuie să fie aprobat de Senat.

Tranzacție: Retailerul lituanian Maxima, cel mai mare angajator din Balcani, oferă 283 milioane euro pentru achiziția rivalului polonez Emperia Holding CITEȘTE ȘI Tranzacție: Retailerul lituanian Maxima, cel mai mare angajator din Balcani, oferă 283 milioane euro pentru achiziția rivalului polonez Emperia Holding

Comerțul duminical este limitat în mai multe țări europene, printre care Elveția și Norvegia, și complet interzis în Austria. Interdicția pare să piardă din fermitate în Germania și în Franța.

viewscnt
Afla mai multe despre
polonia
magazine