Economia Rusiei se va contracta cu mai puțin de 3% în 2022

Economia Rusiei se va contracta cu mai puțin de 3% în 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 aug 2022

Economia Rusiei se va contracta cu mai puțin de 3% în 2022, o contracție mult mai mică decât se credea inițial, în timp ce inflația va fi sub previziunile anterioare, a declarat prim-viceprim-ministrul Andrei Belousov, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Economia Rusiei a fost afectată de sancțiunile occidentale ample care au urmat mișcării Moscovei de a trimite zeci de mii de soldați în Ucraina pe 24 februarie, scrie News.ro.

Fostul președinte al Rusiei Dmitri Medvedev: Chiar dacă Ucraina n-ar mai intra în NATO, este insuficient pentru stabilirea păcii CITEȘTE ȘI Fostul președinte al Rusiei Dmitri Medvedev: Chiar dacă Ucraina n-ar mai intra în NATO, este insuficient pentru stabilirea păcii

Dar consecințele economice s-au dovedit a nu fi atât de dureroase pe cât erau temerile inițiale.

Belousov a spus că produsul intern brut (PIB) al Rusiei va scădea ”cu puțin mai mult de 2%” în acest an, urmată de o scădere de ”nu mai mult de 1%” în 2023.

Cel mai recent set de previziuni de la Ministerul Economiei, de la mijlocul lunii august, sugera că PIB-ul se va contracta cu 4,2% în acest an, după un avertisment anterior despre o scădere de peste 12% - care ar fi fost cea mai mare scădere a producției economice de la criza de la mijlocul anilor 1990, în urma prăbușirii Uniunii Sovietice.

În ciuda sancțiunilor fără precedent și a multor companii străine care părăsesc Rusia, guvernul nu a văzut semne că situația pe piața muncii se înrăutățește, a spus Belousov, deși există riscuri că ar putea.

Rata șomajului a fost de 3,9% în iunie, cea mai scăzută de când serviciul de statistică a început să publice cifra în 1992, potrivit bazei de date Eikon.

După ce a urcat la un maxim în ultimii 20 de ani de 17,8% în aprilie, după ce rubla s-a prăbușit la un nivel record, inflația anulă va fi de 12-13%, a spus Belousov.

Exporturile de non-mărfuri vor scădea anul acesta cu 17%, deoarece Rusia a pierdut accesul la piețele europene, a declarat Belousov la o ședință de guvern.

Importurile de bunuri de larg consum s-au redresat, totuși, datorită noilor rute comerciale și importurilor paralele.

”Importurile sunt o problemă cheie, întrucât limitarea importurilor este unul dintre instrumentele, pârghiile întregii logici a sancțiunilor asupra țării noastre”, a spus el.

Rusia a inclus o gamă largă de produse de la producători auto străini, companii de tehnologie și mărci de consum în schema de importuri paralele, menită să protejeze consumatorii după ce importurile regulate au scăzut.

Guvernul turc le-a transmis firmelor locale să nu se teamă de amenințările SUA privind încălcarea sancțiunilor: Suntem un mare centru de putere în lume CITEȘTE ȘI Guvernul turc le-a transmis firmelor locale să nu se teamă de amenințările SUA privind încălcarea sancțiunilor: Suntem un mare centru de putere în lume

Importurile de investiții au avut de suferit mai mult, a spus Belousov, prezicând o scădere de până la o cincime în acest an.

”Situația rămâne destul de dificilă din cauza atât restricțiilor la importul de echipamente de investiții, cât și a altor sancțiuni”, a spus Belousov, prezicând că scăderea investițiilor de capital va atinge nivelul maxim în trimestrul al patrulea din acest an și la începutul anului viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
economie