Agențiile de evaluare financiară Fitch și Moody's au retrogradat cu șase trepte ratingul Rusiei, la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiții), spunând că sancțiunile occidentale sporesc incertitudinile privind capacitatea țării de a-și rambursa datoriile și slăbesc economia, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Piețele financiare din Rusia s-au confruntat cu turbulențe semnificative din cauza evenimentelor din această săptămână, după ce forțele militare ruse au lansat o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei - terestră, aeriană și navală - cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de Al Doilea Război Mondial. Atacul a determinat Occidentul să impună sancțiuni dure Moscovei, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Emanuel Poștoacă, Nordis Group: Oferim servicii complete, la cel mai înalt standard, pentru turiști, proprietari și investitoriInvazia a dus la o serie de acțiuni de credit și avertismente privind impactul sancțiunilor asupra economiei ruse. Săptămâna trecută, agenția de evaluare financiară S&P a revizuit în scădere ratingul Rusiei la categoria "junk", iar Moody's a pus ratingul Rusiei sub revizuire, pentru o retrogradare.
Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, a avertizat că există o probabilitate ridicată ca Rusia să intre în incapacitate de plată a datoriei externe.
CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!Miercuri, Fitch a retrogradat Rusia la "B", de la "BBB", și a plasat ratingul sub supraveghere, cu implicații negative. Și Moody's a retrogradat cu șase trepte ratingul Rusiei, la "B3", de la "Baa3".
"Severitatea sancțiunilor internaționale, ca răspuns la invazia militară a Ucrainei de către Rusia, sporesc incertitudinile privind riscurile de stabilitate macrofinanciară, reprezintă un șoc imens pentru fundamentele de credit ale Rusiei și ar putea submina capacitatea țării de a-și rambursa datoriile", se arată în comunicatul Fitch.
Moody's apreciază că domeniul de aplicare și severitatea sancțiunilor au fost mult peste așteptările inițiale ale agenției și vor avea implicații asupra ratingului de credit".