Ford discută o posibilă închidere a două uzine din Rusia

Ford discută o posibilă închidere a două uzine din Rusia
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 mar 2019

Constructorul auto american Ford Motor Co analizează o posibilă închidere a două mari uzine din Rusia, în cadrul unui plan global de restructurare a operațiunilor din regiunile neprofitabile, au declarat marți pentru Reuters mai multe surse din industria auto.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În Rusia, unde uzinele Ford au o capacitate totală de producție de 360.000 de vehicule pe an, constructorul american ar putea închide o uzină din regiunea Leningrad, nordul Rusiei, și o altă uzine din regiunea Tatarstan, centrul Rusiei, scrie Agerpres.

România pierde investiția Volkswagen de 1,4 miliarde de euro. Compania a ales Serbia - presa locală CITEȘTE ȘI România pierde investiția Volkswagen de 1,4 miliarde de euro. Compania a ales Serbia - presa locală

Ford a anunțat la finalul anului trecut o amplă restructurare în Europa.

Recent, Ford a anunțat că va renunța la afacerile cu camioane de tonaj mare în America de Sud și va închide din acest motiv o fabrică din Brazilia, în acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
rusia