Guvernul ungar a plătit 9,3 milioane euro pentru o pictură a lui Mihaly Munkacsy

Guvernul ungar a plătit 9,3 milioane euro pentru o pictură a lui Mihaly Munkacsy
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 ian 2019

Guvernul ungar a achiziționat pictura "Golgotha", operă a pictorului ungar din secolul 19 Mihaly Munkacsy, a informat miercuri șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Gergely Gulyas a precizat că Guvernul de la Budapesta a plătit colecționarului Imre Pakh suma de trei miliarde forinți (9,3 milioane euro) pentru această compoziție, scrie Agerpres.

Sever Romulus Stana a fost numit prefect al Capitalei, după ce Speranța Cliseru, fost consilier al lui Firea și director în Primăria Voluntari, fusese demisă anul trecut CITEȘTE ȘI Sever Romulus Stana a fost numit prefect al Capitalei, după ce Speranța Cliseru, fost consilier al lui Firea și director în Primăria Voluntari, fusese demisă anul trecut

În urma acestei achiziții, toate cele trei compoziții din faimoasa trilogie a lui Mihaly Munkacsy, având drept temă Săptămâna Patimilor, se află în posesia statului ungar. De mai mulți ani, statul ungar deținea lucrarea "Ecce Homo" iar în anul 2015 a achiziționat lucrarea "Hristos în fața lui Pilat" de la o galerie canadiană de artă pentru 5,7 milioane de dolari, cu fonduri de la Banca Națională a Ungariei, care are un program destinat achiziționării operelor din patrimoniul național.

viewscnt
Afla mai multe despre
mihaly munkacsy
golgotha