Istoria Renault și Dacia, în Rusia: Cum a forțat Vladimir Putin grupul Renault să „naționalizeze” AvtoVAZ

Istoria Renault și Dacia, în Rusia: Cum a forțat Vladimir Putin grupul Renault să „naționalizeze” AvtoVAZ
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 mar 2022

Renault a oprit, după mari presiuni internaționale, activitatea la una dintre uzinele sale din Rusia. Nu a făcut-o la uzinele în care statul rus are acțiuni, însă „evaluează opțiunile disponibile”. Partenerul rus al Renault - Avtovaz - susține că va lucra singur, fără componente auto fabricate în străinătate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prea puțină lume știe însă că, în urmă cu două luni, Renault a fost „împinsă” de Putin să se mute complet în Rusia, din Olanda, cu compania care deține Lada.

Istoria relației dintre Renault Group și compania rusă AvtoVAZ, care produce mașinile Lada, a început în 2008, când francezii, conduși de Carlos Ghosn, au decis să investească în Rusia. AvtoVAZ (fosta Volga, actuala LADA), care are două uzine, în Togliatti și Izhevsk, era deținută de Rostec, o companie de stat rusă, care se ocupă de o mulțime de activități, inclusiv producție militară. Prima achiziție a fost una directă, prin care Renault a cumpărat 25% din AvtoVAZ. Apoi, majorarea investiței s-a făcut prin înființarea, în 2012, a unei noi companii, în Olanda, prin intermediul Alianței Renault-Nissan.

Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România CITEȘTE ȘI Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România

Conform obiceiului de la acel moment al lui Carlos Ghosn, care conducea atât Renault, cât și Nissan, a înființat un joint-venture cu sediul în Olanda. Fiecare dintre cele trei entități implicate, Rostec, Renault și Nissan, au primit câte 33,3% din Alliance Rostec Auto BV, parteneriatul presupunând o serie de investiții asumate de francezi, pe lângă prețul plătit pentru achiziție. La acel moment, estimările făcute de compania Renault Group, anunțate de directorul financiar al companiei, mizau pe o creștere rapidă a pieței din Rusia, în circa 10 ani, de la 1 milion la 4-5 milioane de autoturisme anual, în 2015.

Previziunile s-au dovedit a fi mult prea optimiste, deoarece creșterea s-a limitat la procente de cel mult câte o cifră anual, astfel că a ajuns la numai 1,6 milioane de autoturisme în 2021. Între timp însă, Renault și-a mărit pas cu pas deținerile în AvtoVAZ și în Rostec Auto BV. Mai întâi a cumpărat participația Nissan în Alianța Rostec Auto. În 2016, controlul asupra AvtoVAZ ajunsese la 73,3%, iar rezultatele companiei au fost consolidate în bilanțul Renault. În 2018, participația ajunsese la 96,64%, iar investițiile Renault, directe sau indirecte depășeau 1 miliard de euro.

La începutul lui 2019, Alliance Rostec Auto BV controla 100% din AvtoVAZ, iar compania era delistată de la bursa din Moscova. Șeful Rostec, Serghei Chemzov, a lăsat să se înțeleagă la un moment dat că există intenția de transformare a participațiilor indirecte în unele directe, cu un procent de 75% pentru Renault, însă în cele din urmă nimic nu s-a mai întâmplat.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

Pentru Renault, vânzările bune ale mărcii Lada au însemnat o contribuție importantă la afacerile companiei, astfel că nu existau motive de îngrijorare. Aproximativ 500.000 de vehicule vândute anul trecut, o treime din piață, cu venituri de 3 miliarde de euro au fost argumente suficiente pentru a avea încredere în piața din Rusia.

Numai că, anul trecut, campania lui Vladimir Putin de „dez-off-shorizare” a economiei a cuprins și AvtoVAZ. Parteneriatul Alliance Rostec Auto BV a fost nevoit să se „naționalizeze”, adică să se mute în Rusia, cu sediul și contabilitatea. Practic, vehiculul prin care Renault controla AvtoVAZ și marca Lada a părăsit Uniunea Europeană, unde exista o minimă protecție juridică, și s-a mutat la Moscova, unde și-a schimbat numele în Lada Auto Holding.

În schimbul acceptării acestei decizii, Rostec a promis să șteargă datoriile istorice pe care AvtoVAZ le avea către gigantul rus. Anunțul a fost făcut în luna decembrie, cu puțin timp înainte ca Rusia să înceapă războiul împotriva Ucrainei. La momentul la care comunitatea internațională a anunțat primele restricții impuse Rusiei, Renault era deja mutată cu întreaga afacere AvtoVAZ în Rusia.

Presiune uriașă pe Renault pentru a închide activitățile din Rusia. Francezii cedează și suspendă ”imediat” operațiunile la uzina din Moscova, care produce inclusiv Duster. Nu anunță însă o ieșire totală din Rusia CITEȘTE ȘI Presiune uriașă pe Renault pentru a închide activitățile din Rusia. Francezii cedează și suspendă ”imediat” operațiunile la uzina din Moscova, care produce inclusiv Duster. Nu anunță însă o ieșire totală din Rusia

În acest moment, toate afacerile Renault din Rusia fac parte din unitatea de business Dacia – Lada. Renault a decis să grupeze cele două companii și vânzările mărcii franceze de pe piața locală, deoarece mașinile produse și vândute de acestea au la bază într-un procent foarte mare platformele Global Acces, regăsite pe modelele Dacia. Atât uzina Renault din Moscova, cât și uzinele Lada din Togliatti și Izhevsk produc mașini Dacia rebranduite sau modele care au la bază structura tehnică a vechilor modele Dacia Logan. De altfel, în organizarea industrială a Renault, România și uzina din Mioveni fac parte din regiunea Eurasia, care include nu doar Rusia, ci și Ucraina, Belarus, Bulgaria, Turcia și fostele state ale URSS.

După primele sancțiuni impuse de comunitatea internațională asupra Rusiei, Renault nu a oprit activitatea complet activitatea din cele trei uzine ale sale, motivând importanța asigurării veniturilor pentru angajații săi. Evident, declarațiile lui Vladimir Putin, potrivit cărora companiile care își suspendă activitatea din Rusia vor fi naționalizate, au cântărit enorm. Numai că, în momentul în care presiunea internațională a ajuns la cote maxime, Renault a anunțat, cu acordul principalului acționar, Statul Francez, că oprește activitatea de producție la uzina din Moscova, fără să o facă însă la Avtovaz, compania rusă, deținută de Renault, prin Lada Auto Holding.

„Referitor la participația în AvtoVAZ, Renault Group evaluează opțiunile disponibile, ținând cot de condițiile curente, în timp ce acționează responsabil pentru cei 45.000 de angajați din Rusia”, e explicat Renault. Compania franceză a menționat cu această ocazie și valoarea proprietăților și bunurilor din Rusia, uzine, echipamente și altele, la 2,2 miliarde de euro. Este vorba despre exact bunurile care ar putea fi naționalizate de Rusia, în cazul în care va considera „ostilă” închiderea activității de către Renault.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault lada
dacia lada
renault uzine rusia
avtovaz