Juncker anunță că Ungaria, Polonia și Cehia vor fi sancționate pentru că nu au primit imigranți

Juncker anunță că Ungaria, Polonia și Cehia vor fi sancționate pentru că nu au primit imigranți
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iun 2017

Președintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a anunțat că proceduri judiciare urmează să fie lansate miercuri împotriva Cehiei, Ungariei și Poloniei, care nu și-au onorat angajamentele de a primi refugiați, relatează The Associated Press.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Juncker a deplâns faptul că, ”de pe peste un an, ele (Cehia, Polonia și Ungaria) nu au acceptat vreun refugiat” în cadrul unui program european de împărțire în funcție de cote a 160.000 de refugiați, scrie News.ro.

”Asta nu ne lasă altă opțiiune decât să implementăm sancțiuni împotriva acestor trei țări astăzi (miercuri)”, a declarat șeful Comisiei.

Românii au făcut peste 234.500 de tranzacții imobiliare în primele cinci luni ale acestui an CITEȘTE ȘI Românii au făcut peste 234.500 de tranzacții imobiliare în primele cinci luni ale acestui an

Acest plan de mutare a azilanților este considerat o componentă importantă a politicii UE în domeniul migrației și a fost prezentat drept o dovadă solidaritate în 2015, când peste un milion de migranți au intrat în Europa.

Însă cu trei luni înainte de finalul programului, în septembrie, au fost mutați mai puțin de 21.000 de oameni.

viewscnt
Afla mai multe despre
jean-claude juncker
refugiati