Noi negocieri între SUA și Rusia, la Viena, în vederea dezarmării nucleare, fără mari speranțe

Noi negocieri între SUA și Rusia, la Viena, în vederea dezarmării nucleare, fără mari speranțe
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 iun 2020

Statele Unite și Rusia reiau luni, la Viena, negocieri cu privire la controlul armamentului nuclear, amenințate încă de la început de insistența Washingtonului de a include China, ceea ce Beijingul refuză, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Delegațiile au sosit către ora 6.30 GMT (9.30, ora României) la Palatul Niederösterreich, care găzduiește negocierile, în centrul capitalei austriece, fără să facă declarații, a constatat AFP.

Ambasadorul Marshall Billingslea, reprezentantul președintelui american pentru probeleme de dezarmare și adjunctul ministrului de Externe Serghei Riabkov urmează să discute timp de mai multe zile despre tratatul bilateral New START, închiat în 2010, care expiră la 5 februarie 2021 - imediat după încheierea actualului mandat al lui Donald Trump, care candidează la al doilea mandat la 3 noiembrie, scrie News.ro.

Programul Kurzarbeit - pregătit să fie introdus în România. Primele detalii CITEȘTE ȘI Programul Kurzarbeit - pregătit să fie introdus în România. Primele detalii

Prevederile New START, care se înscriu în cadrul dezarmării treptate prevăzute de Tratatul Neproliferării armamentului nuclear (TNP) din 1968, limitează la 700 numărul lansatoarelor nucleare strategice și la 1.500 numărul focoaselor nucleare.

Moscova reclamă negocieri în vederea prelungirii tratatului din 2019, însă administrația lui Trump a făcut până acum, din includerea Beijingului în negocieri, o condiție prealabilă.

”Problema noastră cea mai mare este lipsa de transparență a Chinei”, declara vineri, la CBS, reprezentantul american la Conferința Dezarmării de la Geneva, Robert Wood.

”Arsenalul chinez se va dubla în cursul următorilor zece ani. Asta ne îngrijorează, bineînțeles”, a apreciat el.

”Apreciem că prelungirea New START este corectă și logică, însă lumea nu se învârte doar în jurul acestui tratat”, declara sâmbătă pentru agenția rusă de presă Interfax Riabkov.

Rusia și Statele Unite dețin în continuare peste 90% din armamentul nuclear din lume, potrivit unui ultim raport al Institutului Internațional de Cercetarea Păcii de la Stockholm (SIPRI).

Washingtonul dispune în 2020 de aproximativ 5.800 de ogive nucleare, iar Moscova de 6.375, în timp ce Beijingul de 320, Parisul de 290, iar Londra de 215, potrivit institutului suedez.

China, care consideră că arsenalul său este încă inferior cu mult, refuză să participe la negocieri tripartite, însă s-a arătat deschisă unor negocieri multilaterale.

”Statele Unite ar trebui să-și reducă în mod drastic stocurile, ceea ce ar crea condițiile ca alte puteri nucleare să se ia parte la negocieri multilaterale”, a scris recent pe Twitter Ministerul chinez de Externe.

Song Zhongping, un expert chinez în probleme de Apărare, consideră că nivelul ideal pentru Beijing ar fi de 2.000 de focoase nucleare.

”China nu va participa niciodată la negocieri de dezarmate între Statele Unite și Rusia”, a declarat el pentru AFP.

”SCUZĂ CINICĂ”

”Administrația Trump nu are nicio intenție să prelungească New START în acest stadiu, și caută să folosească dezinteresul Chinei față de negocieri trilaterale ca pe o scuză cinică” în vederea abandonării tratatului, declară pentru AFP Daryl Kimball, directorul organizației independente americane Arms Control Association.

Donald Trump a retras Statele Unite din trei acorduri internaționale de dezarmare - Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, Tratatul INF privind rachetele terestre cu rază medie de acțiune și Tratatul ”Cer deschis” (Open Sky) de verificare a mișcărilor militare și limitare a armamentului.

”Administrația Trump renunță practic la toate restricțiile legate de acorduri încheiate în trecut”, estimează analistul politic rus Fiodor Lukianov, intervievat de AFP. ”Nu există niciun indiciu care să ne facă să credem că acest tratat va face excepție”.

Shannon Kile, directoarea programului SIPRI privind Dezarmarea nucleară, controlul armamentului și neproliferare, consideră că ”era acordurilor bilaterale între Rusia și Statele Unite ar putea ajunge la sfârșit”.

viewscnt
Afla mai multe despre
armament nuclear
sua
rusia