Noi reguli de intrare pe teritoriul Austriei începând de sâmbătă

Noi reguli de intrare pe teritoriul Austriei începând de sâmbătă
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 dec 2020

Românii care merg în Austria vor fi plasați în carantină obligatorie imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal. Măsura poate fi suspendată doar în urma prezentării rezultatului negativ al unui test de tip PCR sau antigen, făcut nu mai devreme de a 5-a zi de la sosire, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză. Măsurile intră în vigoare începând de sâmbătă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noile reguli au fost anunțate de Profit.ro de la începutul lunii, la acel moment anunțul fiind că procedura va fi aplicată din 7 decembrie. Ulterior, autoritățile austriece au decis să amâne obligația carantinei până pe 19 decembrie, iar din 7 decembrie să fie aplicate sau continuate restul restricțiilor.

Noile reguli au fost anunțate din timp în Austria, dar Ministerul român de Externe a prezentat abia acum schimbarea, extrem de importantă pentru români. De asemenea, în Austria a fost anunțat că obligația acestei carantine este impusă doar pentru persoane sosite până pe 10 ianuarie 2021, informație pe care ministerul nu o transmite, ci indică faptul că obligația carantinei este pe o perioadă nedeterminată.

eMAG: Comenzi de 30 milioane de lei pentru producătorii locali prin programul Deschide România CITEȘTE ȘI eMAG: Comenzi de 30 milioane de lei pentru producătorii locali prin programul Deschide România

”Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile austriece au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare în Republica Austria în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Acestea vor intra în vigoare începând cu data de 19.12.2020 și, conform informațiilor disponibile la acest moment, se vor aplica pe o perioadă nedeterminată. Astfel, persoanele care călătoresc în Republica Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal. Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecția cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Republica Austria, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză”, transmite, acum, ministerul.

Cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu doar tranzacții complexe. Riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificative CITEȘTE ȘI Cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu doar tranzacții complexe. Riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificative

De asemenea, toate persoanele care intră în Republica Austria trebuie să completeze și să dețină în format fizic formularul Declarație de carantină, disponibil la:

INTERVIU Gianrodolfo Tonielli, Country Managing Director Accenture Romania CITEȘTE ȘI INTERVIU Gianrodolfo Tonielli, Country Managing Director Accenture Romania

https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2020_II_563/COO_2026_100_2_1816336.pdfsig
https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2020_II_563/COO_2026_100_2_1816335.pdfsig

În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta dovada care să ateste domiciliul sau o cazare adecvată, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria. Noile măsuri privind condițiile de intrare se aplică inclusiv turiștilor, scrie News.ro.

Chiar dacă nu călătorești, vin brandurile celebre la tine - harta stării de bine CITEȘTE ȘI Chiar dacă nu călătorești, vin brandurile celebre la tine - harta stării de bine

Sunt exceptate de la măsura carantinei și pot intra fără restricții în Republica Austria persoanele care călătoresc din Australia, Finlanda, Irlanda, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, Uruguay și Vatican și prezintă documente justificative care să ateste faptul că, în ultimele 10 zile, s-au aflat pe teritoriul statelor respective.

Totodată, persoanele care fac parte din anumite categorii profesionale sunt exceptate de la măsura carantinării dacă prezintă rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR sau antigen pentru infecția cu SARS-CoV-2, redactat în limba germană sau engleză, prelevat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în acest stat: personalul diplomatic și angajații organizațiilor internaționale, personalul aflat în misiune umanitară, persoanele care intră din motive profesionale, însoțitori ai persoanelor care călătoresc din motive medicale, persoanele care sosesc pentru a răspunde unei îndatoriri juridice sau administrative obligatorii, precum prezentarea la citații în procese juridice.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

În lipsa rezultatului negativ al unui test, persoanele respective și cele cu care locuiesc sunt obligate să se supună unei perioade de carantină de 10 zile la domiciliu (sau într-o locație adecvată ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal), imediat după intrarea în Republica Austria. Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test molecular negativ tip PCR sau antigen efectuat în această perioadă.

Cu privire la tranzit, acesta este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria spre destinații din alte state și fără aplicarea măsurii de carantină sau prezentarea unui test pentru infecția cu SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinație este justificată corespunzător. Autoritățile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinație: acte de domiciliu, rezidență, drept de ședere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 și 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.

viewscnt
Afla mai multe despre
austria
mae