Premierul Poloniei acuză UE de comportament „imperialist” față de statele membre mai mici: „Avem de a face cu o democrație formală și o oligarhie de facto în care cei mai puternici dețin puterea”

Premierul Poloniei acuză UE de comportament „imperialist” față de statele membre mai mici: „Avem de a face cu o democrație formală și o oligarhie de facto în care cei mai puternici dețin puterea”
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 aug 2022

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat Uniunea Europeană de comportament imperialist față de statele membre mai mici din cadrul blocului comunitar într-un articol de opinie publicat pe site-ul de știri Welt, citat de DPA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Practica politică a arătat că pozițiile Germaniei și Franței contează mai mult decât toate celelalte", a scris Morawiecki pentru media germană menționată, pledând pentru o abordare care să se bazeze într-un grad mai ridicat pe consens, conform Agerpres.

Companiile aeriene rusești încep să își dezmembreze avioanele pentru piese de schimb CITEȘTE ȘI Companiile aeriene rusești încep să își dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

"Avem deci de a face cu o democrație formală și o oligarhie de facto în care cei mai puternici dețin puterea", a spus el, adăugând că imperialismul UE trebuie combătut la fel ca imperialismul rusesc.

Premierul Morawiecki, al cărui guvern naționalist dominat de reprezentanții formațiunii Lege și Justiție (PiS, conservator) a intrat în repetate rânduri în conflict cu Bruxellesul îndeosebi în probleme legate de statul de drept, a opinat că invazia Rusiei în Ucraina a pus în lumina reflectoarelor ceea ce el a numit deficiențele Uniunii Europene.

În editorialul său, șeful guvernului polonez a cerut 'o reformă profundă care să readucă binele comun și egalitatea în prim-planul principiilor uniunii'.

Politicienii partidului aflat la putere în Polonia au avertizat că Varșovia ar putea riposta în fața UE, dacă țara nu își primește partea din fondurile de recuperare post-pandemie. Bruxelles-ul critică de mai mult timp recentele reforme ale sistemului judiciar din Polonia, care, în opinia sa, nu garantează imparțialitatea și independența sistemului juridic polonez și, prin urmare, încalcă legislația UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
mateusz morawiecki
uniunea europeana