Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro din exporturile sale de combustibili fosili în 100 de zile de război. Franța a devenit cel mai mare importator de GNL rusesc din lume

Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro din exporturile sale de combustibili fosili în 100 de zile de război. Franța a devenit cel mai mare importator de GNL rusesc din lume
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iun 2022

Rusia a câștigat 93 de miliarde de euro din venituri provenite din exporturi de combustibili fosili în primele 100 de zile ale războiului său împotriva Ucrainei, cea mai mare parte către UE, se arată în raportul unui centru de cercetare independent și care indică în special Franța, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Această publicație a Centrului de Cercetare pentru Energie și Aer Curat (CREA), cu sediul în Finlanda, survine în momentul în care Ucraina le cere occidentalilor să întrerupă orice legătură comercială cu Rusia pentru a nu mai alimenta mașina de război a Kremlinului, scrie Agerpres.

După ce a lăsat-o fără grâu, Rusia se laudă că trimite înghețată Africii CITEȘTE ȘI După ce a lăsat-o fără grâu, Rusia se laudă că trimite înghețată Africii

Uniunea Europeană a decis recent un embargo gradual - cu excepții - asupra importurilor sale de petrol. Gazul rusesc, de care este foarte dependentă, nu este în prezent vizat.

Potrivit CREA, UE a reprezentat 61% din importurile de combustibili fosili, aproximativ 57 de miliarde de euro, în primele 100 de zile de război (24 februarie - 3 iunie). Cei mai mari importatori au fost China (12,6 miliarde de euro), Germania (12,1 miliarde) și Italia (7,8 miliarde).

Veniturile Rusiei provin mai întâi din vânzarea țițeiului (46 miliarde), urmată de gaz transportat prin gazoducte (24 miliarde), apoi produsele petroliere, gazul natural lichefiat (GNL) și în final cărbunele.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
exporturi
combustibili fosili în