Salariul minim în Cehia va crește până la 570 de euro pe lună de la 1 ianuarie 2020

Salariul minim în Cehia va crește până la 570 de euro pe lună de la 1 ianuarie 2020
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 nov 2019

Partidele care formează coaliția guvernamentală din Cehia au căzut joi de acord să majoreze salariul minim cu 1.250 de coroane, până la 14.600 de coroane (570 de euro), începând din luna ianuarie 2020, informează agenția de presă CTK.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Premierul Andrej Babis a confirmat că s-a ajuns la un acord, pe care l-a catalogat ca fiind un "bun compromis", scrie Agerpres.

Numărul căsătoriilor din Ungaria a crescut substanțial datorită unui program guvernamental de sprijin CITEȘTE ȘI Numărul căsătoriilor din Ungaria a crescut substanțial datorită unui program guvernamental de sprijin

Aceasta este a doua majorare a salariului minim adoptată în Cehia în acest an. Precedenta majorare a fost aprobată în luna ianuarie a acestui an. În prezent, salariul minim în Cehia este de 13.350 de coroane (520 de euro).

Vicepremierul Jan Hamacek a spus că ultima majorare va duce salariul minim peste pragul sărăciei. "Cehia nu poate rămâne o insulă de mână de lucru ieftină", a spus Hamacek.

viewscnt
Afla mai multe despre
cehia
salariu minim