Seele, fost CEO OMV: Nord Stream 2 va fi finalizat în această săptămână. Prețurile vor rămâne ridicate

Seele, fost CEO OMV: Nord Stream 2 va fi finalizat în această săptămână. Prețurile vor rămâne ridicate

Ludovic Orban, fost premier, și Rainer Seele

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 7 sep 2021

Construcția conductei de gaz Nord Stream 2 va fi finalizată în această săptămână, iar proiectul va deveni funcțional și va fi lansat în zilele următoare, a declarat pentru agenția rusă TASS Rainer Seele, fostul CEO al OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Seele a demisionat recent de la conducerea OMV, fiind înlocuit, începând cu 1 septembrie, cu Alfred Stern, fostul CEO al Borealis AG, companie în care recent OMV și-a majorat la 75% participația.

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

Interesant este că ultima vizită în străinătate în calitate de CEO al OMV a fost făcută de Seele la finalul lunii trecute în Rusia, unde s-a întâlnit cu CEO-ul Gazprom, Alexei Miller.

De ce este important: Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, referitor la prețurile gazelor, că “este o creștere pur și simplu dirijată de către Federația Rusă, de către Gazprom. Părerea mea, apropo de gaze, după ce va fi operațional Nord Stream 2, vom vedea o scădere a prețului”.

Mario Monti: Stagflația este cel mai mare pericol pentru redresarea economiei Europei CITEȘTE ȘI Mario Monti: Stagflația este cel mai mare pericol pentru redresarea economiei Europei

Seele pare a-l contrazice pe ministrul român în interviul acordat Tass: "Vom (Europa - n.r.) intra în următorul an gazier cu un nivel relativ scăzut de gaz înmagazinat, așa că în această iarnă aș paria pe prețuri ridicate la gaz și cred că vor rămâne așa", a afirmat fostul CEO al OMV.

Potrivit lui Seele, nivelul record al prețurilor la gaz, chiar și pe timp de vară, a fost cauzat de temperaturile anormal de scăzute de la începutul anului 2021.

"În primul rând, am avut o iarnă neobișnuit de rece. Chiar și în aprilie și mai, temperaturile au fost cele mai scăzute în ultimii 30-40 ani, motiv pentru care volumele actuale de gaz din depozite sunt mai mici decât în ​​anii precedenți. Am avut o lună mai puțin disponibilă pentru a umple depozitele”, susține fostul șef al OMV.

Referitor la Nord Stream 2, Seele susține că Matthias Warnig, CEO-ul Nord Stream AG, i-a spus că montarea conductelor va fi finalizată în această săptămână și că în acest an va fi pompați și primii metri cubi de gaz.

"Am auzit și de la Alexey Miller (CEO-ul Gazprom - n.r..) că gazul va trece prin această conductă anul acesta", a mai adăugat Seele.

Cîțu a pregătit să-și aloce 1,9 miliarde de lei la fondul de rezervă al Guvernului, cu peste 1 miliard în plus față de proiectul inițial de rectificare. Mai mulți bani și la Transporturi și la Culte CITEȘTE ȘI Cîțu a pregătit să-și aloce 1,9 miliarde de lei la fondul de rezervă al Guvernului, cu peste 1 miliard în plus față de proiectul inițial de rectificare. Mai mulți bani și la Transporturi și la Culte

Când va avea loc acest lucru va depinde de momentul finalizării certificării conductei, a precizat fost CEO al OMV. “Faptul că a fost încheiat un acord pe tema Nord Stream 2 între Germania și Statele Unite este o garanție că proiectul va fi finalizat în următoarele zile”, crede Seele.

Profit.ro a semnalat că săptămâna trecută prețul gazului pe bursele operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), atât pe cele spot, cât și pe cele pe termen mediu, a crescut cu peste 10% - sau 25 de lei - în ultimele zile, ajungând la un record de peste 250 lei/MWh.

Comparativ, pe cea mai importantă bursă regională, cea austriacă CEGH, prețul spot al gazului era de 50,3 euro/MWh (cu un euro sub cel de pe piața autohtonă), cel pentru octombrie de 49,5 euro/MWh (cu 2,1 euro/MWh sub cel tranzacționat pe BRM), iar cel pentru noiembrie de 49 euro/MWh (cu aproape 3 euro sub cel de pe BRM).

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiție de 11 miliarde de dolari, finanțată jumătate de Gazprom și jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper și Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacității de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale rusești va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

viewscnt
Afla mai multe despre
seele
omv
nord stream 2