Turcia și SUA și-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor

Turcia și SUA și-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 oct 2017

Turcia și SUA și-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor, ambasada Turciei la Washington anunțând că trebuie să reevalueze angajamentul Guvernului SUA în ceea ce privește siguranța misiunii și a personalului, la puțin timp după ce ambasada americană la Ankara a făcut un anunț foarte asemănător, transmite BBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Disputa intervine după ce un angajat al consulatului american din Istanbul a fost reținut săptămâna trecută, fiind acuzat de legături cu clericul Fethullah Gulen, acuzat de regimul de la Ankara pentru lovitura de stat eșuată, de anul trecut. Washingtonul a condamnat acțiunea autorităților turce, pe care a calificat-o ca fiind lipsită de fundament  și că periclitează relațiile bilaterale, scrie News.ro.

Conform agenției de presă Anadolu, cel reținut era un bărbat cu cetățenie turcă.

Într-o declarație transmisă duminică, ambasada Turciei la Washington afirmă: "Evenimente recente au forțat Guvernul turc să reevalueze angajamentul Guvernului SUA în ceea ce privește securitatea misiunii și a personalului".

VIDEO O rețea norvegiană de săli de sport și arte marțiale vine în România CITEȘTE ȘI VIDEO O rețea norvegiană de săli de sport și arte marțiale vine în România

"Pentru a reduce numărul de vizitatori la misiunile noastre diplomatice și consulare din SUA pe durata acestei reevaluări, am suspendat toate serviciile de viză destinate cetățenilor americani la misiunile noastre diplomatice din consulare din SUA, măsura intrând în vigoare imediat", a anunțat ambasada.

Declarația părții turce este aproape aceeași ca și cea emisă anterior de partea americană, fiind de fapt schimbat doar numele țării, consemnează BBC.

Ambasada SUA a anunțat că suspendă acordarea de vize turistice, medicale, de afaceri, vize temporare de muncă sau vize de studii.

Ankara face de mai mut timp presiuni asupra autorităților de la Washington pentru a-l extrăda pe clericul Fethullah Gulen, pentru rolul jucat în lovitura de stat eșuată din iulie 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
vize sua
turcia