Ucraina a legalizat bitcoin și celelalte criptomonede folosite în efortul de război

Ucraina a legalizat bitcoin și celelalte criptomonede folosite în efortul de război
scris 17 mar 2022

Ucraina a legalizat oficial bitcoin și celelalte criptomonede după ce președintele Volodimir Zelenski a promulgat legea care prevedea cadrul legal pentru acestea, anunță Euronews.

Noua lege semnată de Zelenski miercuri după ce a fost adoptată de parlamentul de la Kiev anul trecut va permite platformelor de tranzacționare străine și locale să funcționeze legal pe teritoriul ucrainean și introduce pentru prima dată în Ucraina un cadru legal pentru o piață crypto deschisă, scrie Hotnews.ro.

GALERIE FOTO România va avea primul Muzeu al Fotbalului CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO România va avea primul Muzeu al Fotbalului

„Promulgarea acestei legi de către președinte reprezintă încă un pas important înspre scoaterea sectorului crypto din zona gri și lansarea unei piețe legale pentru activele digitale în Ucraina”, a declarat Ministerul Transformării Digitale de la Kiev într-un anunț publicat pe site-ul său.

Anterior, ucrainenilor le era permis să cumpere și tranzacționeze monede digitale însă companiile și platformele care operau acesta tranzacții erau atent monitorizate de autorități. Acestea priveau în general criptomonedele ca o „înșelătorie” și au efectat percheziții la afacerile din domeniul crypto, „adesea confiscând echipamente scumpe fără niciun temei”, potrivit Kiev Post.

Noua lege prevede de asemenea anumite protecții împotriva fraudelor pentru cei care dețin bitcoin și alte criptomonede.

Criptomonedele sunt folosite pentru finanțarea apărării Ucrainei
Vox notează că, de la declanșarea invaziei rusești de pe 24 februarie, bitcoin și alte criptomonede în valoare de milioane de dolari au fost donate armatei ucrainene și grupurilor de hackeri etici ce luptă în războiul cibernetic dus împotriva Rusiei.

Alex Borniakov, ministrul adjunct pentru Transformarea Digitală, a declarat pe 9 martie că criptomonede în valoare de aproape 100 de milioane de dolari au fost trimise ucrainenilor în ultimele săptămâni.

Chiar guvernul ucrainean solicită donații în criptomonede și a strâns cel puțin 54 de milioane de dolari până în data de 11 martie și că a cooptat mai multe companii din domeniul crypto ca să-l ajute în eforturile sale.

Executivul de la Kiev a lansat inclusiv un site pentru a centraliza strângerea de fonduri prin criptomonede, acesta explicând că sunt acceptate mai multe monede digitale, printre care bitcoin și dogecoin, pentru a finanța lupta împotriva Rusiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
criptomonede
bitcoin