UE își dă acordul final pentru ridicarea vizelor pentru ucraineni

UE își dă acordul final pentru ridicarea vizelor pentru ucraineni
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 mai 2017

Uniunea Europeană și-a dat acordul final joi privind ridicarea vizelor pentru sejururile mai scurte de trei luni ale ucrainenilor pe teritoriul său, o măsură foarte așteptată la Kiev, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Măsura va intra în vigoare în curând, după ce decizia va fi semnată oficial de Consiliul European, ce reprezintă cele 28 de state membre UE, și de Parlamentul European, scrie News.ro.

Toți ucrainenii care au pașaport biometric vor putea merge într-un stat membru al Uniunii timp de maxim 90 de zile la fiecare jumătate de an, pentru afaceri, turism sau pentru a-și vizita rudele sau prietenii. Nu vor avea, însă, drept de muncă.

Scutirea de vize se va aplica în toate țările UE, cu excepția Marii Britanii și Irlandei, precum și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Suedia.

Avocat general al Curții de Justiție UE: Uber este o companie de transport, statele pot impune acesteia să obțină autorizații CITEȘTE ȘI Avocat general al Curții de Justiție UE: Uber este o companie de transport, statele pot impune acesteia să obțină autorizații

REINTRODUCEREA RAPIDĂ A VIZELOR ÎN CAZUL UNEI PRESIUNI MIGRATORII MARI

Parlamentul European a votat în favoarea măsurii la începutul lunii aprilie, pas ce a fost salutat de președintele ucrainean Petro Poroșenko.

UE a cerut, însă, și o serie de garanții pentru menținerea regimului de călătorie fără vize. Astfel, o caluză permite reintroducerea lor rapidă în situații excepționale, în cazul unei presiuni migratorii sporite sau dacă se va observa o creștere importantă a numărului de cetățeni care depășesc perioada maximă de ședere.

La sfârșitul lunii martie, a intrat în vigoare o scutire similară de vize pentru Georgia. Kosovo și Turcia speră să obțină facilități similare pentru cetățenii lor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ue
vize ucraina