Ungaria anunță o restricție de 48 de ore pentru circulația camioanelor, care vor fi oprite la graniță

Ungaria anunță o restricție de 48 de ore pentru circulația camioanelor, care vor fi oprite la graniță
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 apr 2017

Autoritățile ungare au informat Poliția de Frontieră Arad că nu vor permite accesul camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone timp de 48 de ore, începând de sâmbătă, ora 23.00, și până luni, la aceeași oră, pentru că se sărbătorește Ziua Internțională a Muncii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliția de Frontieră Arad, traficul greu va fi restricționat temporar pe teritoriul Ungariei de sâmbătă, ora 23.00, până luni, ora 23.00 (ora României), scrie News.ro.

”Informăm șoferii de automarfare că autoritățile ungare ne-au adus la cunoștință că pe teritoriul Ungariei va fi restricționată circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de către autoritățile din țara vecină urmare a faptului că în această perioadă se celebrează Ziua Internațională a Muncii. Traficul de călători și autoturisme se va desfășura în condiții normale”, se precizează în comunicat.

În perioada restricției de 48 de ore, șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate din România.

Interes mare al retailului pentru oferta Digi. Cele 534.000 de acțiuni garantate, subscrise integral CITEȘTE ȘI Interes mare al retailului pentru oferta Digi. Cele 534.000 de acțiuni garantate, subscrise integral

La reluarea traficului, se așteaptă ca sute de camioane să formeze coloane de mașini în vămile Nădlac I (DN7) și Nădlac II (autostrada pan-europeană), astfel că Poliția de Frontieră Arad ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare pentru a se lua măsuri în vederea fluidizării circulației.

Autoritățile vor suplimenta personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și va crește numărul arterelor de control pe sensul de ieșire din România.

Poliția de Frontieră recomandă folosirea tuturor vămilor cu Ungaria, pentru a se evita aglomerarea celor mai tranzitate în mod obișnuit. Astfel, pe lângă Nădlac I și Nădlac, cele mai algomerate, în județul Arad șoferii mai au la dispoziție Turnu și Vărșand.

În mod obișnuit, Ungaria impune restricții de circulație pentru automarfare sâmbătă și duminică și la sărbătorile legale.

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
granita
restrictii camioane