Ungaria nu se teme - așteaptă o relansare economică rapidă

Ungaria nu se teme - așteaptă o relansare economică rapidă
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 apr 2020

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că se așteaptă la o relansare economică rapidă în urma pandemiei de coronavirus, adăugând că planul de redresare al guvernului său se va concentra pe locurile de muncă, potrivit Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Nu mă număr printre cei mai optimiști oameni, dar nici nu sunt un pesimist. Mă aștept la o relansare rapidă", a afirmat el într-un interviu pentru postul public de radio, scrie Agerpres.

O companie românească începe producția de combinezoane medicale de unică folosință CITEȘTE ȘI O companie românească începe producția de combinezoane medicale de unică folosință

Ungaria a menținut o interdicție națională de deplasare timp de peste o lună, ceea ce a dus la pierderea a mii de locuri de muncă.

Orban a precizat că își dorește recuperarea acestor locuri de muncă pierdute, spunând că asta reprezintă cea mai importantă parte a planurilor sale de management al crizei.

Premierul a mai anunțat că intenționează să înlocuiască actuala stare de urgență care impune interdicții de ieșire din casă pentru populație cu o versiune ajustată, mai relaxată, începând din prima parte a lunii mai, pentru reluarea treptată a activității.

Potrivit lui Orban, noile reguli se vor concentra pe bătrâni, bolnavi și locuitorii marilor orașe, pentru că aceste persoane sunt expuse unui risc mai mare.

viewscnt
Afla mai multe despre
viktor orban
ungaria