Sectoarele comercial și al serviciilor vor începe să fie redeschise în Ungaria, după ce un sfert din populația de circa 10 milioane a acestei țări a primit cel puțin prima doză de vaccin anti-COVID-19, a anunțat premierul Viktor Orban, care dorește să evite încă un an de recesiune economică, relatează agențiile Reuters și MTI.

''Am atins astăzi un prag important. De un an trăim în condiții ca în vreme de război, sub restricții, interdicții și pierderi personale. Acest virus a pornit un război împotriva noastră și singurele arme pe care le avem pentru a-l câștiga sunt vaccinurile (...) În ultima lună am crescut vaccinările de două ori și jumătate, așadar începând de mâine magazinele se pot redeschide și serviciile pot fi reluate. Vor fi în continuare reguli antiepidemice, vă rog să le respectați'', a transmis Viktor Orban, arată Agerpres.

Relaxarea restricțiilor nu vizează acum școlile, care se vor redeschide însă pe 17 aprilie. Hotelurile rămân însă închise, la fel și restaurantele, care vor putea face numai livrări.
Ungaria a înregistrat săptămâna trecută un record de decese provocate de COVID-19, timp de câteva săptămâni având și cea mai ridicată rată a deceselor în lume, iar medicii au avertizat că spitalele și-au depășit capacitatea, sugerând astfel că guvernul ar trebui să amâne redeschiderea.

Dintre cei circa 12.000 de pacienți COVID-19 internați în spitalele ungare, aproximativ 1.400 sunt conectați la ventilatoare.