Ungaria vrea să finalizeze în 2020 cea de a doua autostradă care va face legătura cu România

Ungaria vrea să finalizeze în 2020 cea de a doua autostradă care va face legătura cu România
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 ian 2020

Guvernul ungar va da în folosință în acest an 160 de kilometri de drumuri, cu o valoare de 390 miliarde forinți (1,2 miliarde euro), printre proiectele ce urmează a fi finalizate se numără și secțiunea de autostradă care face legătura între orașul Berettyoujfalu și granița cu România, a informat marți Ministerul ungar al Inovației și Tehnologiei, transmite MTI.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit sursei citate, finalizarea acestui tronson va pune la dispoziție cea de a doua legătură între Ungaria și Transilvania, după autostrada M43, care este legată de autostrada A1 (București - Nădlac), scrie Agerpres.

ULTIMA ORĂ Fondul Proprietatea anunță ofertă de răscumpărare pentru un număr de până la 200 milioane acțiuni. Operațiune de piață cu potențial de un sfert de miliard de lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Fondul Proprietatea anunță ofertă de răscumpărare pentru un număr de până la 200 milioane acțiuni. Operațiune de piață cu potențial de un sfert de miliard de lei

Autoritățile ungare subliniază că începând din 2010 au fost construiți 500 de kilometri de autostradă, printre care și prima conexiune cu România. Începând din 2010 și până la finele lui 2019 au fost cheltuiți 755 miliarde forinți pentru modernizarea a 6.000 de kilometri de drumuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada
ungaria