Un incendiu mare, extins de vântul puternic, a izbucnit duminică pe insula Zakynthos și a determinat evacuarea populației din două localități, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Nu au fost raportate victime și nu se așteaptă ca intensitatea vântului să scadă până marți, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Prețul petrolului explodează în piețele internaționale. Țițeiul de tip Brent a depășit la debutul sesiunii asiatice maximul ultimelor 4 luni și jumătate după atacul cu drone din Arabia Saudită"Am evacuat aproximativ 300 de locuitori și turiști din satele Keri și Agalas ca măsură de precauție", a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al pompierilor. "Focul a ajuns în apropierea caselor", a precizat acesta.
Insula Zakynthos se află la aproximativ 300 de kilometri vest de Atena.