VIDEO Premierul britanic Rishi Sunak s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în prima sa vizită la Kiev de la preluarea funcției

VIDEO Premierul britanic Rishi Sunak s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în prima sa vizită la Kiev de la preluarea funcției
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 nov 2022

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak s-a întâlnit sâmbătă cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, în prima sa vizită la Kiev de la preluarea mandatului, transmite BBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Întâlnirea a avut loc pentru ”a confirma sprijinul continuu al Marii Britanii” pentru Ucraina în războiul în curs împotriva Rusiei, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street nr. 10.

”Am discutat cele mai importante probleme atât pentru țările noastre, cât și pentru securitatea globală”, a scris Zelenski pe platforma Telegram, după întâlnire.

Președintele ucrainean a adăugat: ”Suntem mai puternici și vom obține rezultatele dorite”.

viewscnt
Afla mai multe despre
rishi sunak
volodimir zelenski