VIDEO Rusia își prezintă, într-un gest fără precedent, racheta de tip 9M729, incriminată de SUA și NATO ca încălcând Tratatul INF

VIDEO Rusia își prezintă, într-un gest fără precedent, racheta de tip 9M729, incriminată de SUA și NATO ca încălcând Tratatul INF
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2019

Armata rusă a dat asigurări miercuri că este ”transparentă” și a prezentat sistemul de rachetă acuzat de Statele Unite că încalcă Tratatul INF și despre care Washingtonul afirmă că l-a determinat să vrea să vrea să se retragă din acord - o deschidere fără precedent, în contextul în care Moscova a dezmințit mereu că încalcă acest text, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În fața unui grup de jurnaliști reuniți în Parcul Patriot, la aproximativ 50 de kilometri de capitală, oficiali de rang înalt din cadrul armatei ruse au descris în detaliu sistemul de rachetă de tip 9M729 și au insistat asupra faptului că are o rază de acțiune maximă de ”480 de kilometri” și respectă, așadar, Tratatul INF, care stabilește limita la 500 de kilometri, scrie News.ro.

Mercedes va investi 200 de milioane de euro pentru a produce baterii electrice în Polonia CITEȘTE ȘI Mercedes va investi 200 de milioane de euro pentru a produce baterii electrice în Polonia

”Raza de acțiune a rachetei a fost confirmată într-un exercițiu strategic”, în 2017, a declarat generalul Mihail Mateievski, adăugând că această prezentare este proba ”transparenței voluntare” de care dă dovadă Rusia.

Sub obiectivele camerelor de luat imagini, racheta respectivă a fost dezvelită într-un hangar în Parcul Patriot, un parc de atracții consacrat istoriei și echipamentelor armatei ruse.

Tratatul INF - semnat între URSS și Statele Unite în timpul Războiului Rece, în 1987 - abolește utilizarea rachetelor terestre cu o rază de acțiune cuprinsă între 500 și 5.500 de kilometri. El a pus capăt crizei eurorachetelor, declanșată în anii '80 de dezvoltarea unor rachete sovietice de tip SS-20 (denumirea NATO), cu focoase nucleare, țintind capitale occidentale.

În octombrie, președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a se retrage din acest acord, pe motiv că Moscova nu-l respectă. În centrul confruntării se află racheta de tip 9M729, capabilă să poarte o armă nucleară și care - dau asigurări Statele Unite și NATO - are o rază de acțiune de peste 500 de kilometri.

Rusia dezminte de la început aceste acuzații ”fără fundament”, acuzând la rândul ei Washingtonul că încalcă tratatul, însă aceasta este prima oară când Moscova oferă mai multe informații publice despre rachete incriminate de Washington.

Prezent la această prezentare, adjunctul ministrului rus de externe Serghai Riabkov a declarat că Tratatul INF ar trebui să fie ”păstrat” și că Statelor Unite le revine ”să ia această decizie”.

Washingtonul a dat luna trecută Moscovei un ultimatum de 60 de zile - pentru a se conforma Tratatului INF -, sub amenințarea lansării, la începutul lui februarie a procedurii retragerii.

Rusia a anunțat, la rândul ei, că le-a propus americanilor o ”serie de măsuri concrete” cu privire la rachetele de tip 9M729, care ar permite, potrivit Moscovei, ”să se îndepărteze orice suspiciune cu privire la non-conformitatea față de acest tratat”.

Însă Vladimir Putin a trecut, de asemenea la amenințări, avertizând împotriva unei întoarceri la o cursă a înarmării și promițând că Rusia va dezvolta noi tipuri de rachete în cazul distrugerii Tratatului INF.

El a propus, de asemenea, aderarea altor țări la Tratatul INF - o aluzie la China, care dezvoltă rachete nucleare interzise de tratat -, însă această propunere are puține șanse de succes.

Ministrul german de externe Heiko Maas a îndemnat săptămâna trecută Moscova - în urma baza poziției europene care forește ca tratatul să fie păstrat - să-și distrugă rachetele pentru a păstra tratatul, care afectează ”interese fundamentale în domeniul securității” Berlinului și Europei.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
9m729
sua
nato
inf