VIDEO Turcia - Mii de turiști și-au compromis vacanța din cauza incendiilor, hoteluri evacuate. Acuzații că majoritatea focarelor au fost provocate intenționat

VIDEO Turcia - Mii de turiști și-au compromis vacanța din cauza incendiilor, hoteluri evacuate. Acuzații că majoritatea focarelor au fost provocate intenționat
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 iul 2021

Vară de coșmar în stațiunile turcești, din cauza incendiilor de vegetație. Mii de turiști și-au compromis vacanța și sunt gata să plece acasă. În Marmaris, mai multe hoteluri au fost evacuate. Cel puțin 4 oameni și-au pierdut viața, iar 350 au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum. În ultimele trei zile, 85 de incendii au avut loc în 26 de provincii ale Turciei. 11 dintre incendii se manifestă și acum. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Avertisment: Nu călătoriți în Mykonos, Santorini, Rhodos și în alte 10 insule grecești! CITEȘTE ȘI Avertisment: Nu călătoriți în Mykonos, Santorini, Rhodos și în alte 10 insule grecești!

Oficialii turci susțin că majoritatea focarelor au fost provocate intenționat, arată Digi 24.

Invazie de români în toată Grecia CITEȘTE ȘI Invazie de români în toată Grecia

Vacanța pentru mii de turiști, în sudul și vestul Turciei, este departe de a le fi adus liniștea mult dorită. La Marmaris, Bodrum, Mugla, dar și la Side și Manavgat, lângă Antalya, flăcările par să fi scăpat total de sub control.

FOTO Sute de foști polițiști au luat cu asalt Parlamentul de la Kiev, pentru pensii CITEȘTE ȘI FOTO Sute de foști polițiști au luat cu asalt Parlamentul de la Kiev, pentru pensii

Intervențiile sunt dificile, din cauza terenului accidentat din spatele hotelurilor, dar puternic împădurit, cu păduri de pini care ard ca niște torțe. Sunt de ajuns câteva scântei pentru apariția unui nou focar.

viewscnt
Afla mai multe despre
turcia
incendii
turisti