Războiul lui Putin împotriva Ucrainei a destabilizat piețele financiare, determinând o volatilitate ridicată a burselor din întreaga lume. Pe bursa locală, Dragoș Mesaros, Director Tranzacționare SSIF Goldring, remarcă un surplus de lichiditate, iar investitorii sunt în expectativă. Investițiile pe termen lung ar putea fi însă câștigătoare.
„În momentul de față, piețele de capital par un pic mai stabilizate. Am avut scăderi mai mari pe deschiderea pe piața din SUA, după care am avut un pic de revenire. Am avut același lucru și pe piața din România. Petrom și Romgaz, companii care au posibilitatea să scoată gaz din Marea Neagră, au închis chiar pe verde, iar restul companiilor pe roșu. Lichiditatea în ultimele zile a fost destul de ridicată. Am avut și o volatilitate foarte mare și scăderi de peste 3%. În schimb, la noi au fost mai mulți cumpărători decât vânzători. Mă aștept în continuare ca volatilitatea să fie crescută pe piața de capital”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Dragoș Mesaros.
El adaugă că este un moment destul de dificil pentru piețele de capital, iar investitorii încearcă să găsească cele mai bune plasamente.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Abia s-a încheiat perioada de raportări financiare, iar oamenii în momentul de față nu țin cont nici de rezultatele financiare, nici de dividendele care urmează să fie acordate. E destul de dificil să-i spui cuiva că ai o oportunitate în care să investească. Dacă investești pe termen lung există posibilitatea să fie o investiție bună la niște prețuri mai mici, dar nu știm cât va dura situația asta și care vor fi repercursiunile asupra economiei”, mai spune Dragoș Mesaros.
Director de tranzacționare al SSIF Goldring consideră însă că este greu pentru investitori să găsească o investiție în care să-și plaseze banii în momentul de față.
„Avem inflația destul de mare, care ajunge la 10-11%, avem la depozite dobânzi destul de mici deocamdată, avem titlurile de stat care vin cu dobânzi puțin mai mari, de 5-5,5%, dar totuși o parte din investitori consideră piața de capital o investiție mai bună pe termen lung, decât alte investiții și poate și ăsta e motivul pentru care piețele de capital au stat mult mai bine în momentul de față, chiar dacă există situația aceasta. Toată lumea așteaptă”, explică el.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV PROFIT NEWS TV Ministrul Transporturilor anunță - M-am întâlnit cu Iohannis. Schimb Legea achizițiilor publiceIndicele sectorial BET-NG, care urmărește evoluția companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 3,08%: -5,32%, până la prețul de 36,45 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), pe o activitate de 4,28 milioane lei, -4,47%, până la prețul de 39,50 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN) pe volume echivalente cu 3,08 milioane lei, și -6,60%, până la prețul de 9,0500 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL), care au avut un rulaj de 1,91 milioane lei.
De asemenea și indicele reprezentativ BET a suferit un recul de 1,84%, până la nivelul de 12.482,78 puncte, care reprezintă cea mai coborâtă valoare la închidere de la începutul anului.