Bursele europene au închis marți în creștere cu cel puțin 3%, iar randamentele obligațiunilor au scăzut, investitorii analizând majorările dobânzilor care au fost efectuate în ultima perioadă de către băncile centrale, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în creștere cu 3%, iar acțiunile companiilor din sectorul de călătorii și agrement au urcat cel mai mult, cu 6,1% , toate sectoarele și bursele majore fiind în teritoriu pozitiv, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ANPC aplică Blue Air o nouă amendă De asemenea, componenta acțiunilor din sectorul tehnologiei a urcat cu 5%, iar cea industrială cu 4,2%.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a avansat cu 3,8%, CAC 40 al bursei din Paris cu 4,25%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 2,57%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a crescut cu 3,42%.
Lira sterlină a crescut marți, după schimbarea dramatică a politicii guvernului Regatului Unit, iar randamentele obligațiunilor suverane ale Marii Britanii au scăzut, de asemenea, după vânzările puternice de săptămâna trecută.
Evoluția pozitivă a burselor din Europa vine după o revenire a Wall Street luni și marți.
Piețele din SUA s-au redresat pentru a începe noua lună și noul trimestru pe o notă pozitivă, deoarece randamentele titlurilor Trezoreriei au scăzut de la niveluri nevăzute în aproximativ un deceniu.
Luni a fost cea mai bună zi din 24 iunie pentru indicele Dow Jones, iar pentru S&P 500 cea mai bună zi din 27 iulie.