Abonații Netflix vor fi bucuroși să afle că răbdarea le este răsplătită și că unul dintre cele mai bune seriale originale ale companiei americane primește un al doilea sezon.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
A fost nevoie de doi ani pentru ca Netflix să vină cu continuarea excelentului Mindhunter, unul dintre serialele care ar fi trebuit să se bucure poate de mai multă atenție.
Povestea înființării primei divizii de psihologie a crimei în cadrul FBI va continua pe Netflix din 16 august.
Alături de acesta, Diagnosis, un documentar despre afecțiuni misterioase inspirat dintr-o serie de articole din New York Times, și Wu Assassins, care promite să readucă artele marțiale în prim-plan sunt alte două seriale care promit.
Tot în august vor apărea pe Netflix, printre altele Stardust, Hot Fuzz, Ingrourious Basterds și Hitch.
Lista completă a noutăților lunii august pe Netflix România:
Titluri originale
02 AUGUST 2019
Ask the StoryBots: Season 3
Basketball or Nothing
Dear White People: Volume 3
Derry Girls: Season 2
Otherhood
She-Ra and the Princesses of Power: Season 3
04 AUGUST 2019
Patriot Act with Hasan Minhaj: Volume 4
05 AUGUST 2019
Enter the Anime
No Good Nick: Part 2
08 AUGUST 2019
Dollar
The Naked Director
Whindersson Nunes: Adulto
Wu Assassins
09 AUGUST 2019
Cable Girls: Season 4
GLOW: Season 3
Rocko’s Modern Life: Static Cling
Sintonia
Spirit Riding Free: Pony Tales
The Family
The InBESTigators
13 AUGUST 2019
Tiffany Haddish Presents: They Ready
14 AUGUST 2019
Happy Jail
Sacred Games: Season 2
16 AUGUST 2019
45 rpm
Better Than Us
Cannon Busters
Diagnosis
Frontera verde
It Takes a Lunatic
Invader Zim: Enter the Florpus
La Reina del Sur: Season 2
MINDHUNTER: Season 2
Sextuplets
Super Monsters Back to School
The Little Switzerland
Victim Number 8
QB1: Beyond the Lights: Season 3
20 AUGUST 2019
Simon Amstell: Set Free
21 AUGUST 2019
American Factory
Hyperdrive
22 AUGUST 2019
Love Alarm
23 AUGUST 2019
HERO MASK: Part II
Rust Valley Restorers
27 AUGUST 2019
Million Pound Menu: Season 2
TERRACE HOUSE: TOKYO 2019-2020: Part 2
29 AUGUST 2019
Falling Inn Love
Kardec
Workin’ Moms: Season 3
30 AUGUST 2019
13 Commandments
CAROLE & TUESDAY
Droppin’ Cash: Season 2
La Grande Classe
Styling Hollywood
The A List
The Dark Crystal: Age of Resistance
True and the Rainbow Kingdom: Wild Wild Yetis
Titluri licențiate pentru România
01 AUGUST 2019
A Certain Magin Index
A Certain Magin Index II
A Certain Magin Index: The Movie – The Miracle of Endymion
A Certain Scientific Railgun
A Certain Scientific Railgun S
A Certain Scientific Railgun OVA
BLACK LAGOON: Season 1
BLACK LAGOON: Season 2
Black Lagoon: Roberta’s Blood Trail
Fatal Attraction
Four Brothers
Hitch
Stardust
S.W.A.T.
The Interview
This is the End
When They Cry
06 AUGUST 2019
10 AUGUST 2019
Father Figures
11 AUGUST 2019
The Mummy
13 AUGUST 2019
Men on a Mission: 2019
15 AUGUST 2019
Into the Wild
Tropic Thunder
16 AUGUST 2019
8 Mile
Along Came Polly
American Gangster
American Pie Presents: Beta House
Fighting
Forgetting Sarah Marshall
Funny People
Hellboy II: The Golden Army
Hot Fuzz
Iceman
Ingrourious Basterds
It’s Kind of a Funny Story
Nanny McPhee
Nighthawks
Psycho II
Tad the Lost Explorer and the Secret of King Midas
The Chronicles of Riddick
The Holiday
The Incredible Hulk
Vanity Fair
What Dreams May Come
18 AUGUST 2019
Dinotrux: Season 3
Dinotrux: Season 4
Dinotrux: Season 5
20 AUGUST 2019
Men on a Mission: 2019
25 AUGUST 2019
13 Reasons Why: Beyond the Reasons: Season 3
În funcție de negocierile drepturilor de difuzare, pot apărea și alte filme sau seriale pe parcursul acestei luni, fiind posibilă, în unele cazuri, și schimbarea datelor de publicare.